Un articol potrivit căruia pastele carbonara provin, de fapt, din Statele Unite ale Americii, a provocat furie în Italia și a crescut interesul americanilor cu privire la rețetă. Totuși, care este patria acestui preparat și […] Articolul Disputa care a pus pe jar două țări: cine a inventat pastele carbonara? apare prima dată în Descopera. […]
Etichetă: ţări
Oleleu (ANSVSA): Este important să reducem perioada de carantină pentru animalele destinate exportului în cât mai multe ţări
„Iordania reprezintă unul dintre partenerii foarte importanţi ai crescătorilor de ovine din România, pentru că anual acolo ajunge un număr important de ovine şi vorbim de ordinul sutelor de mii. Noi am solicitat încă din cursul anului trecut o reducere a perioadei de carantină de la 28 la 14 zile şi am obţinut o reducere […]
Conflict în UE cu privire la energia nucleară. Austria şi alte 10 ţări au format o alianţă împotriva strategiei Franţei, României, Poloniei, Ungariei şi Cehiei de a atinge ţintele impuse de Uniune în domeniul regenerabilelor
Intitulându-se „Prietenii energiei regenerabile”, guvernele vor să elimine încercările alianţei rivale – conduse de Franţa, şi din care fac parte România, Polonia, Ungaria, Cehia şi altele – care vor toate o recunoaştere mai mare a contribuţiei energiei nucleare la atingerea obiectivelor climatice, scrie Agerpres. Austria, Belgia, Estonia, Danemarca, Germania, Irlanda, Letonia, Luxemburg, Ţările de Jos, […]
Locuitorii unei țări s-au trezit cu două fusuri orare
Oamenii din Liban s-au trezit în două fusuri orare, pe fondul unei dispute între autorităţile politice şi religioase cu privire la momentul în care ceasurile ar trebui schimbate, relatează BBC. Premierul interimar Najib Mikati a […] Articolul Locuitorii unei țări s-au trezit cu două fusuri orare apare prima dată în Descopera. Această știre a fost […]
FOTO. Top 10 cele mai ieftine țări din lume pentru o călătorie în jurul lumii
Topul celor mai ieftine țări pentru a călători: unde poți vedea multe fără să cheltui mult. Planificarea unui tur al lumii pe baza bugetului: cele mai ieftine destinații merită să fie incluse în itinerariul tău. Descoperă lumea la prețuri accesibile: cele mai ieftine țări în care poți face o călătorie fantastică fără să-ți golești buzunarul. […]
Care sunt cele mai fericite țări din lume în 2023?
Pentru al șaselea an consecutiv, Finlanda este cea mai fericită țară din lume, potrivit clasamentului World Happiness Report. Există motive de optimism în cel mai recent raport privind fericirea în lume. În primul rând, gradul […] Articolul Care sunt cele mai fericite țări din lume în 2023? apare prima dată în Descopera. Această știre a […]
România, în Top 5 țări cu cel mai ieftin internet fix din lume
Cel mai ieftin internet în bandă largă din lume este în Sudan, cu un cost mediu de 2,3 dolari pe lună, apoi în Kazahstan (5,11 dolari pe lună), Republica Moldova, cu 7,03 dolari pe lună, și Belarus (7,34 de dolari pe lună). La capătul opus, cel mai scump este în Burundi, unde locuitorii scot din […]
Washingtonul și Bruxelles-ul vor să extindă sancțiunile vizând susținătorii războiului declanșat de Rusia și Ucraina la actori din țări terțe de pe tot globul
„Facem noi paşi împreună care să vizeze actori suplimentari din ţări terţe de pe întreg globul cu scopul de a perturba sprijinul pentru războiul Rusiei în orice colţ al lumii unde acesta este identificat”, au afirmat cei doi lideri într-un comunicat publicat după discuţiile de la Washington. O atenţie specială a fost acordată problemei vizând […]
UE va interzice mașinile pe benzină și diesel până în 2035: Ce țări resping noile legi?
O mare putere a Europei a anunţat că va vota împotriva interzicerii vânzării de maşini pe benzină şi diesel din 2035. După Italia, şi Germania a informat că se opune planului vizat de autorităţile continentale. Ministerele Mediului şi Securităţii Energetice au anunţat că guvernul italian va vota împotriva regulamentului european care prevede interzicerea vânzării de […]
Vladimir Putin se pregătește să meargă la concert. Președintele spune că legăturile Rusiei cu China nu pot fi influențate de alte țări
Mijloacele de informare rusești au distribuit imagini care arată mulțimile mergând spre locul de desfășurare, care a găzduit finala Cupei Mondiale de fotbal în 2018. Contul de Twitter al Novaya Gazeta spune că voluntarii au înființat „bucătării de tabără” pentru ca oamenii să guste din rațiile militare. Membrii publicului sunt aduși cu autobuzele din alte […]
Stab, Engie: “Acum trei ani, Grupul era prezent în 72 de țări, acum este doar în 28, România a fost și rămâne prioritară”. Ce planuri au acum francezii aici
“Engie are o strategie globală de dezvoltare, care se aplică și în România. În ciuda tuturor problemelor cu care ne-am confruntat, România este și rămâne o țară prioritară pentru Grup. Pentru a ne face o idee, Grupul era prezent, în urmă cu 3 ani, în 72 de țări, iar astăzi este prezent în numai 28. […]
Negrescu: „Există sincope în aplicarea PNRR. România are mult mai multe ţinte faţă de alte ţări”
Există anumite sincope în aplicarea PNRR, declară la RFI eurodeputatul PSD Victor Negrescu. El vorbeşte despre restanţele României legate de a doua tranşă din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Eurodeputatul PSD precizează că „sunt mai multe lucruri care trebuiesc corectate, pentru a ameliora procesul de implementare a PNRR”. Victor Negrescu afirmă că „unele angajamente […]
Cetățenii străini caut să cumpere locuințe în țări cu un climat cald. Grecia se află printre preferințe
În Spania, preţul mediu de ofertă pentru locuinţe a urcat la 2.011 euro pe metrul pătrat în septembrie, cel mai ridicat nivel din mai 2012. Preţurile au urcat cu 6.3% comparativ cu aceeaşi lună a […] Articolul Cetățenii străini caut să cumpere locuințe în țări cu un climat cald. Grecia se află printre preferințe apare […]
LIVE UPDATE. 335 zile de invazie. Polonia este hotărâtă să trimită tancuri Ucrainei indiferent de deciziile altor țări
Polonia este „mai mult decât hotărâtă” să trimită tancuri de luptă occidentale în Ucraina, indiferent dacă alte țări se vor alătura sau nu acestui proiect. Zbigniew Rau fusese întrebat dacă Polonia va trimite tancuri Leopard 2 în Ucraina și dacă există „alte state din UE” care să se alăture Poloniei. El a declarat luni că […]
Blinken este în vizită în China pentru a comunica aranjamentele specifice ambelor țări
Blinken va face probabil presiuni pentru ridicarea suspendării contactelor bilaterale la nivel înalt – inclusiv în ceea ce privește cooperarea în domeniul combaterii narcoticelor și dialogurile militare. Blinken se află sub presiune pentru a încerca să obțină eliberarea cetățenilor americani reținuți pe nedrept în China. Acesta își exprimă preocupările administrației cu privire la ceea ce […]






