Flux-stiri

Ţările UE sunt îndemnate să diversifice sursele de aprovizionare cu gaz din cauza războiului

gazgaz

  • Statele din Uniunea Europeană sunt îndemnate să diversifice sursele de aprovizionare cu gaz, în contextul crizei cu Rusia.
  • Săptămâna trecută, compania rusă de stat Gazprom a oprit săptămâna trecută livrările de gaze spre Polonia şi Bulgaria.
  • În fiecare zi, țările UE importă petrol din Rusia în valoare de 450 de milioane de euro.

Kadri Simson, comisarul european al Energiei, a pledat luni seară pentru diversificarea surselor de aprovizionare cu energie în Uniunea Europeană şi pentru acumularea de stocuri de gaz, avertizând că Rusia poate opri şi aprovizionarea altor ţări, după Polonia şi Bulgaria.

„Suntem într-un moment crucial în actuala criză, poate urma oricare alt stat”, a declarat Kadri Simson, potrivit BBC News, la finalul reuniunii Consiliului Uniunii Europene pe tema crizei energetice, în contextul în care compania rusă Gazprom a suspendat livrările de gaz către Polonia şi Bulgaria.

Comisarul UE al Energiei a admis că nu există riscuri imediate asupra aprovizionării cu gaz a Europei, dar a îndemnat statele membre să elaboreze planuri de urgenţă, să facă stocuri înainte de venirea iernii şi să diversifice sursele de aprovizionare. În prezent, Uniunea Europeană are stocuri de gaz natural în proporţie de 32%, a precizat Kadri Simson.

Compania rusă de stat Gazprom a oprit săptămâna trecută livrările de gaze spre Polonia şi Bulgaria, întrucât cele două ţări au refuzat să achite importurile în ruble. Decizia de oprire a livrărilor de gaze ruse spre Polonia şi Bulgaria este rezultatul „acţiunilor inamicale” ale Occidentului faţă de Rusia, a anunţat Administraţia Vladimir Putin, explicând că a stabilit plata gazelor în ruble ca reacţie la sancţiunile financiare masive.

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vrea să propună oprirea importurilor de petrol rus începând din 2023, însă planul va întâmpina dificultăţi, în condiţiile în care mai multe state membre ale Uniunii Europene se opun ideii.

Surse europene citate de publicaţia Der Spiegel afirmă că Ungaria, Austria, Slovacia, Spania, Italia şi Grecia au semnalat că nu sunt de acord cu oprirea rapidă a importurilor de energie din Rusia. Ţările din cadrul Uniunii Europene importă petrol din Rusia în valoare de 450 de milioane de euro zilnic. Oprirea importurilor de gaz rusesc nu este analizată deocamdată de Uniunea Europeană, dar Bruxellesul vrea reducerea treptată a dependenţei de Rusia.

Comisia Europeană va propune marţi un nou set de sancţiuni aplicabile Rusiei din cauza intervenţiei militare în Ucraina. Sancţiunile antiruse au generat dezbateri în cadrul statelor UE, în contextul în care au crescut preţurile la carburanţi şi inflaţia.

The post Ţările UE sunt îndemnate să diversifice sursele de aprovizionare cu gaz din cauza războiului appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 10 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *