Deși s-au întâmplat multe înainte de legendara călătorie a lui Cristofor Columb (cum ar fi sosirea lui Leif Ericsson în America de Nord cu cinci decenii mai devreme), aceasta rămâne un eveniment istoric semnificativ și este considerat de mulți istorici drept începutul perioadei coloniale (1492-1763).
Totuși, călătoria epică nu a decurs fără probleme.
La primele ore ale dimineții de 12 octombrie 1492, un marinar și-a îndreptat privirea spre orizont de la prova navei lui Columb, Pinta, și a văzut pământ. După 10 săptămâni petrecute pe mare, din portul spaniol Palos, Columb și echipajul său ajunseseră… undeva.
Columb a crezut că a descoperit Indiile de Est
Columb a crezut că a descoperit Indiile de Est. De fapt, exploratorul ajunsese în Insulele Bahamas. Columb a explorat puțin, iar apoi s-a întors în Spania, cel mai probabil aducând și sifilis cu el.
Până în 1502, negustorul și exploratorul florentin Amerigo Vespucci își dăduse seama că, de fapt, Columb greșise, iar vestea despre Lumea Nouă se răspândise prin Europa. Mai târziu, America avea să fie numită după Vespucci.
Așadar, așa cum recunosc acum cercetătorii, niciunul dintre exploratori nu a fost primul care să descopere Americile. Existau, bineînțeles, indigeni acolo. A mai fost și Ericsson, dar și alții. Până și chinezii susțin că au ajuns primii în Lumea Nouă.

Columb este considerat a fi cel care a început colonizarea spaniolă, care a precedat colonizarea europeană mai amplă în Lumea Nouă. În jurnalul său, Columb a scris că indigenii „trebuie să fie servitori buni și foarte inteligență pentru că îi văd cum repetă cu mare repeziciune tot ce le spun”.
Reputația lui Columb, intens contestată
Astfel, exploratorul i-a înrobit pentru a-l ajuta să adune aur și condimente. Niciuna dintre aceste campanii nu a avut succes, iar în călătoriile ulterioare mii de indigeni au murit și Columb chiar i-a spânzurat pe unii dintre proprii coloniști care i-au sfidat autoritatea, potrivit Live Science.
Sosirea sa „a reprezentat începutul unuia dintre cele mai nemiloase episoade din istoria omenirii”, spunea istoricul Kenneth C. Davis.
Colonizarea s-a intensificat după mai bine de un secol. Prima colonie a fost fondată la Jamestown, Virginia, în 1607, iar Pelerinii, fondatori ai coloniei Plymouth, Massachusetts, au ajuns abia în 1620.
Cristofor Columb a murit în 1502, încă mai crezând că a descoperit o nouă rută spre Indiile de Est. Astăzi, reputația sa, de explorator curajos care a descoperit America, continuă să fie intens contestată, arată Royal Museums Greenwich.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Test de cultură generală. Care este cel mai vechi oraș din lume?
Test de cultură generală. Care este cel mai mare ocean din lume?
Test de cultură generală. Când a avut loc Revoluția Franceză?
Test de cultură generală. La ce era folosit Colosseumul în antichitate?
Articolul Test de cultură generală. Cine a descoperit America? apare prima dată în Descopera.
Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.
Leontiuc Marius – senior editor
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
