Economice

Toate voucherele şi tichetele vor fi emise exclusiv pe suport electronic din 2022 – proiect

Pe de altă parte, există riscul ca acordarea tichetelor cadou, altor categorii de beneficiari decât salariaţilor proprii, să se transforme într-o formă de salarizare disimulată, se precizează în document.

Conform proiectului, biletele de valoare pe suport hârtie, emise până la data de 31 ianuarie 2022, îşi menţin valabilitatea până la expirarea datei de valabilitate, scrie Agerpres.

„Sunt modificate, în vederea unei mai bune aplicări, prevederile art. 28 alin. (1) lit. h) potrivit cărora constituie contravenţie comercializarea de către salariaţi şi/sau de către unităţile de alimentaţie publică, magazinele alimentare, cantinele-restaurant, bufetele sau orice alte tipuri de unităţi care comercializează produse alimentare, cu care unităţile emitente au contractat prestarea serviciilor respective, a tichetelor de masă contra unor produse, altele decât cele alimentare, în sensul eliminării trimiterii la categoria salariaţilor, ţinând cont de faptul că, la art.28 alin.(1) lit. g) este reglementată o contravenţie cu un conţinut similar, respectiv fapta de a comercializa oricare dintre tipurile de bilete de valoare contra unei fracţiuni de preţ sau a altor bunuri/servicii decât cele stabilite prin lege”, se precizează în nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de act normativ.

Totodată, începând cu data de 1 februarie 2022, autorizaţiile de funcţionare ca unităţi emitente de bilete de valoare pe suport hârtie îşi pierd valabilitatea, urmând ca aceste unităţi să rămână responsabile atât faţă de unităţile care acceptă bilete de valoare, cât şi faţă de angajatorii cu care au încheiat contracte, astfel fiind asigurată respectarea tuturor obligaţiilor ce decurg din contractele încheiate în cazul biletelor de valoare pe suport hârtie aflate în termenul de valabilitate.

„În situaţia actuală extraordinară, cauzată de pandemia de COVID-19 şi riscurile asociate acesteia, pentru a nu pune în pericol sănătatea populaţiei a fost recomandată efectuarea plăţilor fără numerar, prin mijloace moderne de plată, precum cardurile sau plăţile online. Utilizarea cât mai extinsă a cardurilor reprezintă o soluţie a cărei eficienţă este dovedită în ceea ce priveşte combaterea evaziunii fiscale şi care astfel asigură, implicit, creşterea gradului de colectare a veniturilor la bugetul de stat. Acordarea biletelor de valoare pe suport electronic unui număr cât mai mare de beneficiari va conduce la creşterea reţelei de acceptare, inclusiv în mediul rural, fapt care va impacta pozitiv şi numărul de plăţi făcute cu alte tipuri de carduri şi pe cale de consecinţă, va constitui o măsură în plus în combaterea fraudei fiscale, prin stabilirea trasabilităţii fluxurilor băneşti”, se mai precizează în nota de fundamentare.

Potrivit documentului, în practică, au fost constatate dificultăţi în ceea ce priveşte aplicarea prevederilor referitoare la tratamentul fiscal aplicabil tichetelor cadou altor categorii de beneficiari decât salariaţilor proprii, pentru campaniile de marketing, studiul pieţei, promovarea pe pieţe existente sau noi, pentru protocol, pentru cheltuielile de reclamă şi publicitate.

„Prin proiectul de act normativ sunt aduse modificări şi completări Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, care vizează, în principal, următoarele aspecte: emiterea biletelor de valoare exclusiv pe suport electronic, abrogarea dispoziţiilor privind emiterea biletelor de valoare pe suport hârtie, menţiunile necesare a fi înscrise sau stocate, pe suportul electronic al biletelor de valoare, pentru ca acestea să fie valabile (…) Se precizeză faptul că, în acord cu dispoziţiile art. 58 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, prevederile care vizează modificarea art. 25 şi 26 din Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2022.”, se precizează în document.

The post Toate voucherele şi tichetele vor fi emise exclusiv pe suport electronic din 2022 – proiect appeared first on Economica.net.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 10 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *