„Da, ne putem lipsi” de fondurile europene,”avem destui bani pentru a începe aceste proiecte” de redresare, a declarat ministrul ungar de externe Peter Szijjarto într-un interviu acordat AFP la Strasbourg.
Analiza planului de redresare transmis la Bruxelles pe 12 mai, dar care se confruntă de luni de zile cu dezacorduri pe subiectul respectării statului de drept în Ungaria, a fost prelungită până pe 30 septembrie de către Comisia Europeană. Executivul european a evidenţiat în special o luptă insuficientă împotriva corupţiei şi lipsa de independenţă din justiţie, scrie Agerpres.
Szijjarto nu se aşteaptă la un acord din partea Bruxelles-ului până joi. În opinia sa,”dezbaterea nu este dacă planul de redresare este bun sau nu”. Blocajul are legătură cu adoptarea în iunie a unei legi acuzate că subminează drepturile persoanelor LGBT +, lege pe care guvernul Viktor Orban o prezintă drept un instrument pentru protejarea copiilor.
„Folosirea fondurilor europene ca mijloc de şantaj pentru a promova schimbarea politică este inacceptabilă”, a insistat Peter Szijjarto.
Dacă Bruxellesul decide sau nu să prelungească în continuare termenul limită pentru examinarea planului Ungariei de investiţii şi reformă care ar permite Budapestei să beneficieze de 7,2 miliarde de euro în subvenţii din partea UE,”nu cred că are vreo importanţă, pentru că nu vom face niciun compromis pe acest subiect”, a afirmat ministrul ungar de externe.
Şeful diplomaţiei ungare a evidenţiat recenta îmbunătăţire a ratingului datoriei Ungariei de către Moody’s, precum şi o „cerere uriaşă” pentru obligaţiunile pe termen lung ale ţării.
Luni, o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene a spus că nu poate „spune în avans dacă ne îndreptăm, sau nu, spre un acord”.
Ungaria deţine până în noiembrie preşedinţia rotativă semestrială a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, iar priorităţile sale sunt protecţia minorităţilor naţionale, protecţia familiilor şi dialogul inter-religios.
The post Ungaria sfidează Uniunea Europeană. Guvernul de la Budapesta refuză „şantajul” Bruxelles-ului şi se declară gata să se lipsească de banii europeni appeared first on Economica.net.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
