”Vaccinare la chiuvetă” și în Ungaria, 60 de milioane de forinți confiscați unui medic de familie. Acesta, rezident în Budapesta şi asistentul acestuia au fost reţinuţi cu suspiciunea eliberării unor certificate de vaccinare false.
Poliţia a confiscat şi aproximativ 60 de milioane de forinţi (168 000 de euro). Aceștia au fost luaţi drept mită, a transmis Parchetul General din Budapesta, miercuri, pentru agenţia ungară de presă MTI.
Potrivit comunicatului semnat de procurorul general Imre Keresztes, ancheta Parchetului Regional din Budapesta a fost demarată din cauza încălcării obligaţiilor profesionale, a luării de mită sub formă continuată, precum şi pentru alte infracţiuni.
Fără restricții și carantină, Ungaria a vaccinat 320.000 de persoane în primele trei săptămâni
”Vaccinare la chiuvetă” și în Ungaria
Medicul de familie din Budapesta a emis, în colaborare cu asistentul său, certificate de vaccinare fără ca vaccinarea împotriva coronavirusului să fi avut loc de fapt.
Certificatele au fost furnizate unor persoane care nu au vrut să îşi administreze vaccinul, însă aveau nevoie de certificat. Acestea au plătit pentru asta sume cuprinse între 15 000 şi 30 000 de forinţi (42 şi 84 de euro) per certificat, suma fiind împărţită în mod egal între cele două cadre medicale.
La cabinetul acestora s-au prezentat şi doi poliţişti, care au obţinut certificatele de vaccinare emise de asistent după ce medicul de familie a aruncat serul la chiuvetă, spunând “lasă să se consume”.
Parchetul Regional din Budapesta a dispus reţinerea celor două cadre medicale. Aceştia au fost audiaţi în calitate de suspecţi. Au fost acuzați pentru săvârşirea infracţiunii de corupţie – medicul de familie fiind considerat autorul faptei, iar asistentul său, complice.
Mai târziu, Parchetul a dispus şi reţinerea lor.
O decizie cu privire la arestare va fi luată miercuri, de către Comisia Militară a Tribunalului Capitalei Budapesta.
Pentru obţinerea de probe suplimentare şi pentru reţinerea făptaşilor, Parchetul Regional din Budapesta şi Parchetul General din Budapesta au desfăşurat acţiuni coordonate în 11 locaţii, cu sprijinul mascaţilor.
Până acum, în caz au fost audiate patru persoane, în calitate de suspecţi. Nici cadrele medicale, nici cei doi poliţişti nu au depus mărturie, se arată în comunicat.
The post ”Vaccinare la chiuvetă” și în Ungaria, 60 de milioane de forinți confiscați unui medic de familie appeared first on Ziarul Romanesc Austria.
Sursa acestui editorial informativ în știri, este ziarulromanesc.at, știre pe care o preluăm.
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
