Biroul naţional interprofesional al coniacului din Franţa (BNIC) a informat luni că pe parcusul anului 2021 un număr de 223,2 milioane de sticle de coniac au fost expediate la nivel mondial, cu 16,2% mai multe decât în 2020. În termeni de valoare, vânzările pentru renumita băutură alcoolică produsă în regiunea Cognac din Franţa au crescut cu 30,9%, până la 3,6 miliarde de euro.
„Această creştere reflectă o adevărată revenire a coniacului precum şi noi obiceiuri de consum”, a apreciat BNIC într-un comunicat de presă în care subliniază faptul că în 2021 vânzările au crescut şi comparativ cu 2019, anul de dinaintea izbucnirii pandemiei de coronavirus. În plus, perspectivele pentru lunile următoare ar trebui să rămână pozitive pentru toate destinaţiile de export, a adăugat BNIC.
Vânzările de coniac franţuzesc în SUA, cea mai importantă piaţă mondială, au crescut cu 11,1%, anul trecut fiind livrate 115 milioane de sticle. Vânzările pe piaţa din China, a doua cea mai mare piaţă din lume, au crescut cu 55,8% până la 34 milioane de sticle în timp ce vânzările pe piaţa din Europa au crescut cu doar 8% până la 37,1 milioane de sticle.
În ceea ce priveşte producţia de coniac, BNIC a estimat că în 2021 aceasta s-a ridicat la 867.312 de hectolitri, în linie cu media din ultimii zece ani, ceea ce ar trebui să susţină creşterea în continuare a sectorului.
La finele lunii noiembrie anul trecut, producătorul de băuturi spirtoase Remy Cointreau şi-a îmbunătăţit estimările anuale de profit, după rezultate peste aşteptări în primul semestru, graţie cererii puternice pentru mărcile sale de coniac de lux în China, SUA şi Europa. Rivalul Pernod Ricard, care deţine marca de coniac Martell, a atras şi el atenţia asupra unei creşteri semnificative a vânzărilor pe piaţa din China.
Aceste veşti pozitive vin după ce luna trecută producătorii de şampanie din Franţa au anunţat şi ei că se aşteaptă la vânzări record în 2021, şi după ce mai multe companii producătoare de băuturi spirtoase au raportat rezultate trimestriale solide.
Sursa foto: Pixabay.com
The post Vânzările de coniac franțuzesc au depășit nivelul înregistrat înainte de izbucnirea pandemiei appeared first on Economica.net.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

