Szijjarto a spus că o companie italiană pregăteşte studiul de fezabilitate pentru proiect, la un cost de 2,5 milioane de euro acoperit de Banca Mondială.
Studiul ar urma să fie încheiat până la finalul anului viitor şi lucrările de construcţie vor dura apoi ”teoretic” încă 3-4 ani, a explicat şeful diplomaţiei ungare.
Preşedintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev, premierul Georgiei, Irakli Garibashvili, premierul României, Nicolae Ciucă, şi premierul Ungariei, Viktor Orban, au semnat sâmbătă, la Bucureşti, Acordul privind Parteneriatul Strategic în domeniul dezvoltării şi transportului energiei verzi.
Documentul este fundamentat pe interesele celor patru state legate de consolidarea securităţii energetice naţionale şi regionale şi a conectivităţii în bazinul Mării Negre, diversificarea surselor de aprovizionare, valorificarea potenţialului de producere a energiei regenerabile din zona caspică şi creşterea ponderii energiei regenerabile în mixul energetic naţional.
Acordul cvadrilateral interguvernamental va oferi cadrul financiar şi tehnic pentru realizarea proiectului cablului submarin de transport de energie electrică din surse regenerabile între România şi Azerbaidjan, via Georgia şi Marea Neagră, şi, ulterior, pentru transportul acestei energii către Ungaria şi restul Europei.
Proiectul cablului submarin de transport de energie electrică prin Marea Neagră face parte din acordurile în domeniul energiei convenite între Uniunea Europeană, reprezentată de Comisia Europeană, şi Republica Azerbaidjan, acesta fiind, în acelaşi timp, un proiect tip flagship pentru Georgia, ca parte a strategiei EU Global Gateway.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
