Flux-stiri

Vila de 353 de milioane de euro, în care se găsește un rar Caravaggio, va fi licitată la un preț mai mic

  • O vilă de lux din Roma a fost marți scoasă la licitație la prețul de 353 de milioane de euro.
  • Construcția extravagantă a aparținut familiei regale Ludovisi, iar hotărârea de a fi vândută a fost luată în urma unei dispute între copiii prințului Ludovisi și mama vitregă a lor, prințesa americană Rita Carpenter.
  • Vila Ludovisi nu a atras marți niciun cumpărător și urmează să fie scoasă din nou la licitație în luna aprilie.

În interiorul vilei din Roma se găsește o pictură unică pe tavan semnată de pictorul italian Caravaggio. Vila de 353 de milioane de euro, în care se găsește un rar Caravaggio, va fi licitată la un preț mai mic. O vilă de lux situată în centrul Romei, care adăpostește singura pictură murală de tavan din lume, realizată de pictorul italian Caravaggio, a fost marți scoasă la licitație, însă nu a atras niciun ofertant. Vila, al cărei preț a fost estimat la 471 de milioane de euro, a avut un preț de pornire de 353 de milioane de euro.

Vila Ludovisi – istoric

Edificiul, cunoscut cu numle de vila Ludovisi sau vila Aurora, a aparținut încă din anii 1600 familiei regale italiene Ludovisi. Aceasta a fost scoasă la licitație în urma unei dispute iscate între fiii fostului proprietar al vilei – prințul Nicolo Boncompagni Ludovisi, decedat în 2018 – și cea de-a treia soție a acestuia – prințesa de origine americană Rita Jenrett Boncompagni Ludovisi, cunoscută anterior sub numele de Rita Carpenter.

Licitația a fost marți organizată online de către Tribunalul din Roma și a început la ora 15.00. Aceasta însă s-a încheiat la scurt timp, fără să atragă niciun câștigător.

„Întotdeauna mi-am dorit să o transform într-un muzeu, dar presupun că nu se va întâmpla. Așa că speranța mea este că oricine o va cumpăra o va trata cu grija și dragostea cu care am făcut-o eu și soțul meu.”, „, a declarat Boncompagni Ludovisi marți, în timp ce a făcut un tur al casei, conform Associated Press.

Prețul ridicat al vilei Ludovisi se datorează în mare parte existenței unicei picturi murale pe tavan din interiorul casei, create de celebrul pictor italian Michelangelo Merisi de Caravaggio.

O pictură neobișnuită și viitorul casei care o adăpstește

Pictura a fost comandată în 1597 de un diplomat și patron al artelor care i-a cerut tânărului pictor Caravaggio să decoreze tavanul micii încăperi folosite ca atelier de alchimie. Pictura murală are o lățime de 2,75 metri și îi înfățișează pe Jupiter, Pluto și Neptun. Aceasta este considerată o pictură neobișnuită deoarece nu este o frescă, ci mai degrabă o creație realizată cu ulei pe ipsos.

Prințesa americană, care a fost căsătorită anterior cu fostul reprezentant american John Jenrette Jr. din Carolina de Sud, s-a căsătorit cu Boncompagni Ludovisi în 2009. La acea vreme, vila se degradase, iar soțul ei o folosea doar ca birou.

Actuala proprietară a vilei Ludovisi, Rita Carpenter, va încerca să scoată din nou la licitație casa pe 7 aprilie, la următorul eveniment de acest tip. Potrivit avocatului ei, Beniamino Milioti, la a doua încercare de licitare a casei, prețului îi va fi aplicată o reducere de 20%, cu o ofertă de pornire de 282 de milioane de euro (320 de milioane de dolari).

Tribunalul din Roma spune că viitorul câștigător al licitației va mai avea nevoie de cel puțin încă 11 milioane de euro pentru lucrările de restaurare a vilei.

The post Vila de 353 de milioane de euro, în care se găsește un rar Caravaggio, va fi licitată la un preț mai mic appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 19 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *