Stiri din Austria

13 MILIOANE de locuitori! România se golește, declin demografic masiv

România se golește, declin demografic masiv. Chiar și în cel mai optimist scenariu, populația ţării noastre va scădea, în anul 2050, la 15 milioane de locuitori, dacă trendurile actuale privind evoluțiile demografice nu sunt inversate. În scenariul pesimist, România va avea, la jumătatea acestui secol, doar 13 milioane de locuitori.

Declarațiile au fost făcute de profesorul universitar Dumitru Sandu, de la Facultatea de Sociologie, unul dintre cei mai respectați experți din România în acest domeniu, în cadrul dezbaterii „15 milioane de români în 2050. Ce șanse mai are România să evite implozia demografică”, organizată de Sierra Quadrant.

>>> Austria și România, printre ţările UE cu creşterea cea mai mare a vânzărilor cu amănuntul în luna mai

Profesorul Sandu a precizat că a revăzut cifrele legate de migrația în străinătate pe ultimii 10 ani de zile și datele sunt sumbre. În fiecare an „aproximativ un oraș mare  – 200 000 de locuitori –pleacă în străinătate”.

Iar aceste date ascund o realitate care este foarte puțin discutată în România, respectiv numărul de români care obțin altă cetățenie în timp ce se află în străinătate.

„Știți cum putem rezuma acest fenomen? Un oraș mic, de 30.000 de locuitori, anual, obține dreptul de cetățenie în străinătate”, a subliniat expertul.

>>> Statistică îngrijorătoare: Aproape JUMĂTATE dintre mamele sub 15 ani din UE sunt românce

„România a făcut, de când este membră în Uniunea Europeană, progrese semnificative. De la 39% PIB per capita din media UE la, pare-mi-se, 72% în clipa de față. Dar degeaba. Aparent, e nemaipomenit. În fapt, în 2022, ne aflăm în aceeași situație de societate semi-periferică precum în anii ’30”, a subliniat profesorul Dumitru Sandu.

The post 13 MILIOANE de locuitori! România se golește, declin demografic masiv appeared first on Ziarul Romanesc Austria.

Sursa acestui editorial informativ în știri, este ziarulromanesc.at, știre pe care o preluăm.




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 9 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *