Războiul din Ucraina continuă de 14 zile. Guvernul Statelor Unite a transmis că sugestia ca Polonia să ofere 29 dintre avioanele sale de luptă sovietice MiG americanilor pentru a apăra Ucraina este „imposibilă”.
Rusia a susținut că a deschis coridoare umanitare în Kiev, Cernihiv, Harkov, Mariupol și Sumî începând cu ora 9:00 (ora României) astfel încât civilii să poată fi evacuați. Totuși, promisiunile anterioare de încetare a focului nu au fost respectate.
Două milioane de oameni au fugit din Ucraina de la începerea războiului în urmă cu mai puțin de două săptămâni, a anunțat ONU.
Armata Rusiei își rezolvă câteva dintre problemele de logistică și ar putea lansa un atac asupra capitalei Kiev în decurs de câteva zile, potrivit experților. Ministerul Apărării din Regatul Unit a transmis că Rusia încearcă să ajungă în capitală dinspre nord în timp ce forțele ucrainene continuă să doboare la sol aeronave rusești.
AIEA a pierdut contactul cu sistemele de monitorizare de la Cernobîl
Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a pierdut contactul cu sistemele de monitorizare de la Cernobîl și și-a exprimat îngrijorarea cu privire la situația celor peste 200 de angajați și paznici de la fosta instalație nucleară.

Arabia Saudită și Emiratele Unite ale Arabiei au refuzat să participle la convorbiri telefonice cu președintele american Joe Biden în ultimele zile. SUA a încercat să-și sporească resursele de petrol după ce a interzis importurile de petrol rusesc, astfel că prețurile per baril au ajuns la 130 de dolari, cel mai înalt nivel atins în ultimii 14 ani.
Guvernul Ucrainei a acuzat Rusia de încălcarea unei înțelegeri de încetare a focului, după ce a bombardat o rută care ar fi permis civililor să fugă din orașul asediat Mariupol. Locuitorii orașului nu suferă doar din cauza bombardamentelor lansate de Rusia, ci și din cauza lipsei de hrană, apă și căldură.
Joe Biden a anunțat că SUA va interzice importurile de petrol rusesc
Președintele ucrainean Volodîmîr Zelenski l-a invocat pe Winston Churchill în timpul discursului susținut în fața membrilor din Parlamentul Marii Britanii, cerându-le să facă mai mult pentru Ucraina în lupta împotriva invaziei rusești.
Biden a anunțat că SUA va interzice importurile de petrol rusesc „pentru a crea și mai multă suferință pentru Vladimir Putin”. Uniunea Europeană nu s-a alăturat deciziei, însă Comisia Europeană a declarat că este posibilă reducerea utilizării de combustibili fosili cu două treimi în acest an. Guvernul britanic a promis să elimine treptat importurile de petrol din Rusia până la sfârșitul acestui an.
Comisia Europeană a pregătit un nou pachet de sancțiuni
McDonald’s a anunțat că va suspenda operațiunile din Rusia, după ce gigantul fast-food a fost criticat de utilizatorii social media pentru că nu a luat o decizie cu privire la războiul din Ucraina, scrie The Guardian.
Organizația Mondială a Sănătății a transmis că atacurile asupra spitalelor, ambulanțelor și altor resurse medicale s-au intensificat „rapid” în ultimele zile și că resurse medicale vitale devin tot mai limitate.
Comisia Europeană a pregătit un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei și Belarus, măsuri care vor afecta oligarhii și politicienii ruși precum și trei bănci bieloruse. Ministerul de Afaceri Externe al Ucrainei a anunțat că 12.000 de ruși au fost uciși până acum.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Tipurile de rachete trase de la umăr cu care este „alimentată” Ucraina
Revoluția Portocalie. Ce a fost și ce a însemnat pentru Ucraina?
Top 10 mituri de război identificate de analiști în invadarea Ucrainei de către Rusia
Mari personalități din istoria Ucrainei care au adus contribuții întregii lumi
Articolul 14 zile de război în Ucraina. Tot ce știm până acum apare prima dată în Descopera.
Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.
Leontiuc Marius – senior editor
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
