stiinta

2026 va fi anul medicamentelor împotriva obezității

Piața tratamentelor pentru obezitate devine tot mai aglomerată, iar anul 2026 se conturează drept un moment-cheie pentru medicamentele administrate oral. Tot mai multe companii farmaceutice dezvoltă pastile care promit pierderi în greutate similare celor obținute cu injecțiile deja existente.

În prezent, peste opt companii lucrează la terapii orale pentru obezitate. Printre acestea se numără Novo Nordisk, Eli Lilly, Roche, AstraZeneca, Merck, Viking Therapeutics, Structure Therapeutics și Pfizer, care a achiziționat recent Metsera pentru a intra pe această piață, după ce renunțase anterior la unele teste din cauza îngrijorărilor legate de siguranța hepatică, notează El Espanol.

Compania daneză Novo Nordisk pornește cu un avantaj clar, după ce Administrația pentru Alimente și Medicamente din Statele Unite a aprobat recent pastila Wegovy, varianta orală a tratamentului injectabil cu același nume deja aflat pe piață. Decizia a dus la o creștere puternică a acțiunilor companiei.

Prima terapie orală împotriva obezității autorizată oficial

Această aprobare este considerată un pas major, deoarece Wegovy devine prima terapie orală împotriva obezității autorizată oficial. Novo Nordisk intenționează să lanseze pastila pe piață în ianuarie 2026. În paralel, compania a depus dosarul și la Agenția Europeană a Medicamentului, precum și la alte autorități de reglementare, așteptând deciziile finale.

Pastila, administrată o dată pe zi, are o doză de 25 mg și a dus la o scădere medie de 13,6% din greutatea corporală în 64 de săptămâni.

„Compania plănuiește să vândă doza inițială de 1,5 mg pacienților care plătesc din buzunar la un preț de lansare de 149 de dolari pe lună. Detaliile privind costul dozelor mai mari și prețul pentru pacienții asigurați vor fi anunțate în ianuarie. Prețul acoperit de asigurare ar putea ajunge la doar 25 de dolari pe lună pentru toate dozele”, arată o analiză realizată de Singular Bank.

„O pastilă comodă, administrată o dată pe zi”

Ținând cont de faptul că soluția injectabilă este mult mai costisitoare, prețul pastilelor ar putea fi considerat chiar decent. De pildă, în România, o soluție injectabilă Wegovy costă aproape 800 de lei.

De asemenea, după aprobarea FDA, reprezentanții companiei au subliniat beneficiile noii terapii.

„Odată cu aprobarea acestei terapii orale, pacienții vor avea la dispoziție o pastilă comodă, administrată o dată pe zi, care îi poate ajuta să slăbească la fel de mult ca injecția originală Wegovy”, a declarat Mike Doustdar, președinte și director general al Novo Nordisk.

Potrivit estimărilor realizate de banca daneză Sydbank, noua pastilă ar putea genera vânzări anuale de aproximativ 3.790 milioane de dolari la nivel global.

Lansarea este considerată esențială pentru a compensa scăderile de preț ale altor tratamente GLP-1 populare, precum Ozempic și injecția Wegovy, pe fondul unor acorduri comerciale care au limitat majorările de preț pentru o perioadă de trei ani.

Presiune tot mai mare din partea altor medicamente orale GLP-1

Avantajul Novo Nordisk ar putea fi însă de scurtă durată. Se estimează că pastila orală orforglipron, dezvoltată de Eli Lilly, va fi aprobată în martie 2026. Medicamentul a fost inclus într-un program special al FDA care accelerează procesul de autorizare.

„Avantajul Novo în atragerea pacienților care preferă comoditatea unei pastile ar putea fi temporar, deoarece terapia orală a Lilly ar putea ajunge rapid pe piață”, a explicat Evan Seigerman, analist la BMO Capital Markets.

Analiștii subliniază și presiunea tot mai mare venită din partea altor medicamente orale GLP-1 aflate în dezvoltare, inclusiv cele ale Viking Therapeutics, Structure Therapeutics, Metsera și Pfizer.

Viking Therapeutics și Structure Therapeutics, companii de talie mică și medie, se află în prezent în faza II de studii clinice. Viking dezvoltă terapia VK-2735, care ar putea fi lansată în 2028 și ar putea genera vânzări de 2.000 milioane de dolari în 2030, potrivit estimărilor GlobalData.

Structure Therapeutics lucrează la o pastilă pentru obezitate și diabet de tip 2, cu o lansare estimată tot în 2028 și venituri de aproximativ 1.200 milioane de dolari în 2030. Compania intenționează să înceapă faza III a studiilor la jumătatea anului 2026.

AstraZeneca, Merck și Roche dezvoltă propriile terapii orale

Intrarea acestor companii biotech va reduce spațiul într-o piață care, potrivit GlobalData, ar putea ajunge la 48.500 milioane de dolari până în 2030. Chiar și așa, Novo Nordisk și Lilly sunt așteptate să rămână liderii pieței, cu aproximativ 78% din vânzări.

În paralel, AstraZeneca, Merck și Roche dezvoltă propriile terapii orale. AstraZeneca, în parteneriat cu Eccogene, lucrează la ECC5004, un agonist GLP-1 administrat zilnic, care a arătat rezultate promițătoare în studiile inițiale. Merck, alături de Hansoh Pharma, testează HS-10535, aflat în faze incipiente de cercetare. Roche dezvoltă CT-966, care a dus la o scădere medie a greutății de 6,1% în doar patru săptămâni, în testele inițiale.

Pe lângă pastile, marile companii continuă să investească și în tratamente injectabile. Roche a semnat recent un acord cu Rovi pentru producția integrală a noilor sale medicamente anti-obezitate într-o fabrică din Spania.

Totodată, companiile chineze câștigă rapid teren, atrăgând interesul marilor jucători globali. În prima jumătate a anului 2025, au fost încheiate acorduri în valoare de peste 6.000 milioane de dolari, semn că lupta pentru piața obezității abia începe.

Articolul 2026 va fi anul medicamentelor împotriva obezității apare prima dată în Descopera.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 15 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *