Economice

Coronavirus: Franţa va reduce la patru luni termenul pentru primirea dozei booster de vaccin

Regula aflată acum în vigoare este că, din 15 ianuarie, paşaportul sanitar devine inactiv după şapte luni în absenţa dozei booster, potrivit Agerpres.
”Începând din 15 februarie, (doza booster) va trebui efectuată la patru luni, nu la şapte, după a doua doză pentru a avea o schemă de vaccinare completă”, a declarat Véran pentru săptămânalul Le Journal de Dimanche.

Ministrul a reamintit că ”trecerea prin infecţie va echivala cu o injecţie. Aceasta înseamnă că o persoană care are cele două doze, nu a făcut booster-ul, dar a fost infectată recent cu coronavirus, răspunde condiţiilor impuse”.

The post Coronavirus: Franţa va reduce la patru luni termenul pentru primirea dozei booster de vaccin appeared first on Economica.net.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 18 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *