Flux-stiri

Cum ajută muzica la dezvoltarea copiilor

copiii și muzicacopiii și muzica

  • Copiii își dezvoltă mai ușor vocabularul prin intermediul muzicii.
  • Învățarea unei limbi străine nu mai este așa dificilă prin muzică.
  • Copiii devin mai atenți și pot memora mai bine atunci când muzica face parte din viața lor.

Cum ajută muzica la dezvoltarea copiilor? Încă de mici, copiii leagă conexiuni speciale cu părinții prin cântece și prin muzica pe care o ascultă. Atât ascultarea muzicii, cât și cursurile la un instrument, îi ajută pe copii în dezvoltarea vocabularului și în progresul învățării limbilor străine. Alexia Murariu are 10 ani și pasiunea ei principală a devenit cântatul la pian.

„Pasiunea mea este să cânt la pian. Eu cânt la pian de un an de zile. Îmi place pentru că mă dezvolt frumos, sunt mai comunicativă și îmi dezvolt degetele”, spune Alexia.

Teodor Vasile în schimb, nu e atras de muzică. Este în clasa a 8-a și vrea să facă o carieră din robotică.

„Sunt pasionat de robotică de 3 ani, fac robotică de la 11 ani. M-aș bucura foarte mult să am o carieră în robotică și chiar vreau să lucrez de pe acum la această carieră, să am o viață mai ușoară mai încolo și să am o viață în care să-mi placă ce fac în fiecare zi”, spune el.

Muzica îi ajută pe copii să devină mai atenți, mai perseverenți și să memoreze mai bine. La rândul lor, profesorii trăiesc prin muzică și împărtășesc pasiunea elevilor. Pentru Cristina Sebastian, directorul Colegiului „George Enescu” din București, muzica nu e doar o materie pe care o predă zi de zi, ci un mod de a se bucura de viață.

„Muzica dezvoltă cum nu poate face niciuna din celelalte arte, pentru că practic este primul limbaj pe care un
copil îl învață. Auzul și simțul ritmic și cel melodic sunt cele care activează niște părți ale creierului care nu sunt utilizate în mod normal”, declară Cristina Sebastian.

The post Cum ajută muzica la dezvoltarea copiilor appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 18 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *