Flux-stiri

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, l-a invitat pe Joe Biden la Kiev „în următoarele zile”

  • Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, l-a invitat pe președintele SUA, Joe Biden, la Kiev, pentru a arăta sprijinul Washingtonului în faţa riscului unei invazii ruse.
  • Răspunsul președintelui SUA nu a fost cel așteptat de către Volodimir Zelenski.
  • Joe Biden şi Volodimir Zelenski au convenit să continue „diplomaţia” şi „descurajarea” în faţa Rusiei.

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, l-a invitat, duminică, pe omologul său american, Joe Biden, la Kiev, pentru a arăta sprijinul Washingtonului în faţa riscului unei invazii ruse, scrie AFP, citat de Agerpres.

„Sunt convins că vizita dumneavoastră la Kiev în următoarele zile (…) ar fi un semnal puternic şi ar contribui la stabilizarea situaţiei”, a declarat preşedinţia ucraineană, citând o declaraţie făcută, duminică, de Volodimir Zelenski liderului de la Casa Albă, în cursul unei convorbiri telefonice a celor doi şefi de stat.

Washingtonul nu a făcut nicio referire la această invitaţie în raportul asupra conversaţiei telefonice de aproximativ cincizeci de minute dintre cei doi preşedinţi.

CNN a citat un oficial ucrainean care a declarat că nu a existat un răspuns pozitiv din partea lui Biden la această idee.

Joe Biden şi Volodimir Zelenski au convenit să continue „diplomaţia” şi „descurajarea” în faţa Rusiei, a informat Casa Albă.

„Cei doi lideri au convenit asupra importanţei de a continua diplomaţia şi descurajarea ca răspuns la întărirea prezenţei militare ruseşti la frontierele Ucrainei”, potrivit raportului executivului american.

În cursul discuţiei telefonice, Joe Biden a promis, din nou, un răspuns „rapid şi hotărât” al Statelor Unite, în coordonare cu aliaţii săi, în cazul unui atac al Rusiei şi a reafirmat sprijinul său pentru „suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei”

Tensiunile din Ucraina sunt tot mai mari din cauza acumulării de trupe rusești în apropierea graniței, iar Washingtonul a declarat că o invazie ar putea avea loc în orice moment. În schimb, Rusia neagă aceste acuzații.

The post Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, l-a invitat pe Joe Biden la Kiev „în următoarele zile” appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 17 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *