Economice

Germania se opune embargoului asupra gazelor, petrolului şi cărbunelui din Rusia. „Dacă mâine, în Germania sau în Europa, luminile se sting, asta nu va opri tancurile” – ministru german

„Trebuie să fim capabili să menţinem (sancţiunile) în timp”, a explicat şefa diplomaţiei, Annalena Baerbock, la postul ARD. „Nu foloseşte la nimic dacă în trei săptămâni descoperim că mai avem doar pentru câteva zile de energie electrică în Germania şi, prin urmare, trebuie să anulăm aceste sancţiuni”, a adăugat ea, scrie Agerpres.

„Suntem dispuşi să plătim un preţ economic foarte, foarte ridicat”, dar „dacă mâine, în Germania sau în Europa, luminile se sting, asta nu va opri tancurile”, a adăugat Annalena Baerbock într-un interviu acordat canalului ZDF.

„Dacă aceste sancţiuni ar pune capăt acestui război, le-aş lua imediat”, a ţinut ea să adauge.

Potrivit şefului diplomaţiei americane, Anthony Blinken, Statele Unite „discută foarte activ” despre posibilitatea interzicerii importurilor de petrol rusesc.

Ministrul german de finanţe, Christian Lindner, s-a arătat şi el sceptic.

„Nu trebuie să ne limităm capacitatea de a rezista în timp” iar „a decide un embargo unilateral va avea un impact negativ asupra acestei capacităţi”, a declarat el pentru jurnalul Bild.

O astfel de interdicţie a importului de gaze şi petrol din Rusia „ar ameninţa pacea socială” în Germania, a afirmat vineri ministrul ecologist al economiei, Robert Habeck.

Germania importă din Rusia 55% din gazul său, 42% din petrolul său, precum şi cărbune, o dependenţă pentru care guvernul şi-a făcut autocritica de la invazia Ucrainei, dar care va dura ani de zile pentru a fi redusă.

Berlinul nu este singura capitală din UE care este foarte reticentă la embargoul asupra energiei fosile din Rusia.

Noi sancţiuni ale G7 împotriva Rusiei ar trebui în prezent „să îi afecteze în principal oligarhii” care „au profitat de Putin”, a estimat ministrul de finanţe într-un interviu acordat canalului ARD.

Ţările din G7 şi-au anunţat vineri într-un comunicat intenţia de a impune „noi sancţiuni dure” împotriva Moscovei, „ca răspuns la agresiunea rusă” împotriva Ucrainei.

„Cei care au profitat de (preşedintele rus Vladimir) Putin şi au furat bogăţiile poporului rus, în special prin corupţie, nu pot profita de averea lor în democraţiile noastre occidentale”, a insistat Christian Lindner.

Moscova se vede confruntată deja cu măsuri riguroase care vizează în special izolarea ţării de sistemul financiar internaţional.

Joi, Statele Unite şi Marea Britanie au înscris pe lista lor neagră noi oligarhi apropiaţi Kremlinului deja vizaţi de Uniunea Europeană.

Unul dintre cele mai tangibile acte ale sancţiunilor împotriva elitei ruse a fost sechestrarea, joi, în sudul Franţei, a unui uriaş iaht al oligarhului rus Igor Sechin, preşedintele companiei ruse petroliere de stat Rosneft.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 14 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *