
- Ruinele templului au fost descoperite în Sinai, în situl arheologic Tell el-Farma, din regiunea de nord-vest.
- Acesta datează din perioada faraonică târzie, iar folosirea lui a avut loc în perioada greco-romană, dar și în cea bizantină.
- La începutul anului 1900, egiptologul francez Jean Clédat a fost cel care a găsit inscripții grecești ce datau din perioada antică.
Arheologii egipteni au făcut o altă descoperire istorică, atunci când au scos la lumină ruinele unui vechi templu al lui Zeus.
În cadrul unei declarații, Ministerul Turismului și al Antichităților a precizat că ruinele templului au fost descoperite în Sinai, în situl arheologic Tell el-Farma, din regiunea de nord-vest. Tell el-Farma este numele templului și este cunoscut și sub numele antic Pelusium.
Acesta datează din perioada faraonică târzie, iar folosirea lui a avut loc în perioada greco-romană, dar și în cea bizantină. Există, de asemenea, vestigii care datează din perioada creștină și din perioada islamică timpurie, conform Ekathimerini.
Mostafa Waziri, secretarul general al Consiliului Suprem al Antichităților din Egipt, a declarat că teritoriul dintre Fortul Pelusium și o biserică memorială din sit a fost locul în care ruinele au fost descoperite.
Mai mult decât atât, arheologii au găsit un set de blocuri de granit. Cel mai probabil, acestea au fost utilizate pentru facilitarea construirii unei scări, pentru ca cei care veneau să se închine lui Zeus să poată ajunge la templu.
Indicii ale existenței templului lui Zeus au apărut încă din anul 1900
La începutul anului 1900, egiptologul francez Jean Clédat a fost cel care a găsit inscripții grecești ce datau din perioada antică. Acestea dovedeau existența templului Zeus-Kasios, dar Jean Clédat nu l-a dezgropat, potrivit declarațiilor Ministerului.
Hisham Hussein, directorul siturilor arheologice din Sinai, a concluzionat că inscripțiile demonstrează faptul că împăratul roman Hadrian (117-138) a fost cel care a renovat templul.
Mai mult decât atât, acesta a mai adăugat că experții vor studia blocurile dezgropate, pentru a putea face un studiu fotogrammetric ce va ajuta la determinarea designului arhitectural al templului.
Din dorința de a atrage din ce în ce mai mulți vizitatori, Egiptul a început promovarea descoperirilor făcute, iar templul lui Zeus este doar una dintre ele.
The post Descoperire istorică. Ruinele unui vechi templu al lui Zeus au fost scoase la lumină appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.



