Stiri din Austria

Turiști români la Viena, controlați la sânge de poliție: ”Ura mea pentru Austria a început să ardă mai tare ca soarele”

Turiști români la Viena, controlați la sânge de poliție. O familie de români care a mers la Viena să vadă târgurile de Crăciun a fost controlată de poliția austriacă, lângă parcul de distracții Prater. Le-au verificat până și chitanțele de la hainele pe care le cumpăraseră, scrie adevarul.ro.
Marius a postat pe un grup de călătorii experiența de care a avut parte în Viena. Bărbatul și familia sa au fost opriți de poliția austriacă și este de părere că totul s-a întâmplat doar pentru că este român.
”Mergeți în Viena să vedeți târgurile de Crăciun și e posibil să… fiți umiliți în stradă de poliția austriacă”, își începe Marius postarea.

Citiți și: Bandă de români, 175 de furturi de cupru și fier în Austria și Elveția: valoarea pagubelor depășește 1.200.000 de euro

Turiști români la Viena, controlați la sânge de poliție

Pe scurt, Marius și cele trei persoane cu care era în mașină au fost oprite de poliție în zona parcului de distracții Prater: „Mi s-au cerut actele la control, apoi actele mașinii, apoi m-au pus să le arăt ce am în portbagaj, pe motiv că e cam lăsată mașina (eram patru persoane cu portbagajul plin de bagaje, evident), apoi m-au pus să desfac ÎN STRADĂ fiecare bagaj, fiecare troler, fiecare pungă, mi-au cerut bonurile pentru cumpărăturile care erau cu etichetă pe ele, se strânsese lumea pe stradă să vadă ce se întâmplă, apoi văzând că nu găsesc nimic în neregulă mi-au cerut să le arăt triunghiuri, trusa medicală, vestă reflectorizantă (singurul lucru pe care nu îl aveam).”

„Au chemat întăriri”

Marius povestește că între timp, polițiștii au mai chemat și „întăriri”: încă o mașină și alți polițiști care au verificat din nou bagajele. Apoi le-au luat buletinele și i-au pus să îi urmeze să le cântărească mașina, undeva la periferia Vienei, sub un pod.

„Ne-au cântărit mașina, au văzut că nu depășea masa maximă admisă și apoi ne-au lăsat să plecăm, fără scuze sau altceva. Nu le-a păsat câtuși de puțin când le-am spus ce joburi avem și că nu am venit aici să fur trei haine și o pereche de adidași. Am pierdut cam o oră și jumătate cu controlul ăsta. Acum vă întreb eu: de ce credeți că au făcut asta? Credeți că păream suspecți cu ceva? Vă spun eu de ce: pentru că eram ROMÂNI. Din momentul ăla, ura mea pentru Austria a început să ardă mai tare ca soarele”, a încheiat românul.

Tratament ”special”

Postarea a avut circa o sută de comentarii. Unii dintre internauți au susținut că astfel de controale sunt normale în condițiile actuale, iar alții au spus că „tratamentul” ar fi unul special deoarece era vorba despre români.

„Zona Prater e cunoscută că fiind o zonă mai puțin safe, nu are neapărat legătură cu târgurile de Crăciun. Și înțeleg că sunteți supărat că autoritățile și-au făcut treaba. În concluzie, e mai bine la noi că nu și-o fac. Nu am înțeles de ce să vă ceară scuze, erau în exercitarea unui control.

Cât despre ura pe care ați început să o simțiți, cred că sunt cuvinte mult prea mari pt un incident. Încercați să priviți lucrurile și din perspectiva lor, atunci când mergeți într o altă țara vă supuneți regulilor lor. Poate că în România ar fi sunat bine jobul dvs (nu știu care e și nici nu vreau să aflu), acolo nu a contat. De ce să fie o problemă asta?! Vacanțe plăcute cu alegeri înțelepte să aveți!”, a spus Ileana.

”Unde e umilința?”

Ionuț s-a întrebat „unde e umilința?”: ”Bine că avem noi toți coada sus și suntem așa prețioși. Ipocrizie mai mare că la români mai rar. Ne place să mergem prin alte țări în vacanțe, dar când se întâmplă ceva altfel decât suntem obișnuiți, și se aplică regulile locale, vaaai, ce tupeu! Ce nesimțiți! Repet întrebarea: care e umilința? V-au pus la colț ca pe unii copii la NOI la școală? V-au controlat la piele? Mi-aș dori foarte tare să facă și Poliția Română asta.”

Ionuț susține că astfel de lucruri sunt normale în orașe cu milioane de turiști anual, cu mulți refugiați și imigranți, cu sedii ONU și alte organizații internaționale.

”Eu cred că așa ar trebui să facă și poliția română în zonele aglomerate. Când văd o mașină care li se pare suspectă. Ai zis că era lăsată de fund, deci justificat, li s-a părut suspect. Ce legătură au joburile voastre? Gândire tipic românească: ioi, noi suntem victimele, și tre să se țină cont de jobul nostru să se facă excepții de la regulă, pentru că suntem nus’ ce. Da, la noi poate ar fi mers faza asta, din fericire nu toți sunt așa”, a susținut Ana.

Camelia susține că a fost vorba despre „exces de zel pe seama românilor, dacă erau nemți sau francezi nu-și mai arătau conștiinciozitatea. Inclusiv în aeroport fac așa. Și asta din cauza acelor români care ne fac de râs, furând și tâlhărind”.

„Pfff…din păcate asta așa este… Călătorind cu familia , eu și fetița avem pașaport olandez, tati are pașaport românesc…, oriunde mergem totul e bine până văd pașaportul lui… Zici că are ciumă…”, a confirmat Bia.

surse: Adevarul, ZiarulRomanesc.at

Postarea Turiști români la Viena, controlați la sânge de poliție: ”Ura mea pentru Austria a început să ardă mai tare ca soarele” a apărut prima pe Ziarul Românesc Austria.

Sursa acestui editorial informativ în știri, este ziarulromanesc.at, știre pe care o preluăm.




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 25 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *