Economice

Până la 80.000 de români sunt aşteptaţi anul acesta în Antalya, deşi vacanţele s-au scumpit cu aproape 20% (tur-operator)

„În toată lumea vorbim despre o inflaţie foarte mare, nu doar în Turcia. Turcia se integrează foarte bine în lume şi bineînţeles că şi aici avem o inflaţie foarte mare şi fiecare hotel încearcă să facă faţă. În primul rând, serviciile sunt foarte importante şi nu poţi să tai din servicii fiindcă pentru asta vin turiştii, până la urmă. În primul rând să ne gândim la raportul dintre preţ şi calitate, unde Turcia stă foarte bine. Fiecare turist poate să îşi găsească o vacanţă foarte frumoasă. Vom avea o creştere a tarifelor de vacanţă undeva la 20%, dar nu numai în Turcia, ci în toată lumea”, a spus acesta, potrivit Agerpres.

Mahir Ahmetoglu se aşteaptă ca în 2023 Antalya să fie vizitată de 70.000 – 80.000 de români aduşi doar de Summer Tour şi spune că s-a gândit să aducă în Turcia gastronomia românească, muzica românească, dar şi personal din România, pentru ca turiştii să se simtă cât mai bine.

„Noi suntem pe piaţă de peste 20 de ani. Acum 20 de ani am adus 1.200 de turişti (în Antalya – n.r.), anul acesta aşteptăm undeva la 70.000 – 80.000 de turişti doar din România. Dacă în 20 de ani am ajuns aici, încercăm să venim cu nişte oferte noi, adică să aducem gastronomia românească, să aducem şi personal din România, să aducem şi muzică românească. Summer Tour nu lucrează doar cu români, ci şi cu nemţi, cu polonezi, turişti din Azerbaidjan şi, atunci, aducem undeva la 800 şi ceva de mii de turişti anual. Fiecare piaţă este foarte importantă pentru noi şi fiind o piaţă nouă, înseamnă că trebuie să oferim un serviciu foarte bun şi, pentru noi, foarte important este ca turistul să fie mulţumit, pentru că el trebuie să vrea să se întoarcă la noi. Deci, nu putem să scădem sub standardul pe care am mers şi mergem de atâţia ani”, a susţinut acesta, la o întâlnire cu jurnaliştii români, organizată de agenţia de turism Paralela 45.

În ceea ce priveşte ofertele mai bune, Mahir Ahmetoglu spune că iunie este o lună cu tarife mai mici. De asemenea, acestea pot fi găsite în perioada de early booking sau în toamnă, când se cumpără vacanţe pentru anul următor.

„Sunt foarte multe variante de oferte. În iunie, de exemplu, sunt oferte foarte bune. Cele mai bune preţuri sunt cele de early booking. În septembrie – octombrie, dacă luaţi pentru anul următor, sunt, la fel, preţuri foarte bune”, a detaliat el.

Directorul general al tur-operatorului turc, partenerul agenţiei de turism Paralela 45, a adăugat că are în vizor o piaţă nouă, respectiv Maroc, Polonia fiind de asemenea „new-entry”, întrucât doar de anul trecut au început să vină în Antalya turişti polonezi.

„În următorii 10 ani cred că o să ajungem la alt nivel de dezvoltare a turismului. Avem mare, avem nisip, avem soare, suntem umăr la umăr cu Spania. Avem un mesaj pentru turişti: ţara noastră este sigură, de încredere, toate hotelurile noastre sunt renovate, sunt noi, mâncarea la fel, totul este controlat, sunt foarte multe chartere, iar în Antalya turiştii pot găsi aceeaşi ospitalitate ca întotdeauna. Plus că avem foarte mult legături în trecut. Sezonul acesta va fi bun, pentru că hotelierii noştri sunt foarte deştepţi, investesc în personal foarte mult, acordă tehnologiei o importanţă foarte mare, iar turismul este văzut ca o meserie. Totul va merge foarte bine pentru că dăm importanţă foarte mare oamenilor, turiştilor şi pentru că ăsta este felul nostru de a trăi”, a mai spus Mahir.

La rândul său, Osman Ayik, consilier al primarului din Antalya, a dat asigurări că administraţia din Antalya are grijă ca turiştii să se simtă bine, iar cei care doresc să facă afaceri sunt ajutaţi.

„Ca primărie, noi avem grijă de turiştii noştri să se simtă bine. Încercăm să îi ajutăm în toate modurile şi îi ajutăm pe cei care fac afaceri aici să aibă o deschidere bună către afaceri. Odată cu războiul din Ucraina, am primit foarte mulţi migranţi. În Antalya există o asociaţie specială care se ocupă de promovarea regiunii. La primăria principală a Antalyei există şi acolo un departament care se ocupă de aşa ceva şi întotdeauna merg împreună, de exemplu când se organizează un târg sau un eveniment de promovare. De asemenea, în Antalya se organizează tot felul de festivaluri. Avem festivalul de film Portocala de Aur, festivalul de gastronomie, festival de cărţi, de pian, teatru, deci ne putem extinde pe multe planuri, avem foarte multe idei. Activitatea de promovare nu e doar pe perioada estivală, ci pe parcursul întregului an. Bugetul de promovare provine din fondurile primăriei, nu îl luăm de la hotelieri, şi este suficient pentru ce avem de făcut”, a afirmat Osman Ayik.

Mesajul acestuia pentru turiştii din România este că „viaţa se trăieşte o dată şi trebuie să faci ceva pentru tine”.

„De asta trebuie să îţi faci timp pentru tine şi, de ce nu, de o vacantă”, mai spune Ayik.

Anul trecut, în Antalya au fost 245.000 de turişti români, iar în 2023 se aşteaptă o creştere cu 20%. Cei mai mulţi turişti vin din Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara, Târgu Mureş, Bacău şi Braşov. Din Bucureşti spre Antalya pleacă săptămânal două chartere şi câte unul din Cluj, Iaşi, Timişoara, Târgu Mureş, Oradea, Sibiu, Satu Mare, Braşov, Suceava, Craiova, Constanţa, Bacău şi Baia Mare. Noutăţi în 2023 sunt zborurile din Braşov, Constanţa şi Satu Mare. Primul charter care deschide sezonul pleacă pe 15 aprilie, din Bucureşti, iar ultimul charter este cel din 21 octombrie, tot din Capitală, pentru că în Antalya, în octombrie, sunt temperaturi de vară, de peste 27-28 de grade.

Preţurile vacanţelor în Antalya sunt pentru pachete de şapte nopţi care includ totul: transport zbor charter, taxe de aeroport, transferuri aeroport-hotel-aeroport, cazare + masă/all inclusive, asistenţă turistică în limba română) şi pornesc de la aproape 700 de euro/persoană pentru ultra all inclusive, putând depăşi 1.692 de euro/persoană ultra all inclusive, în funcţie de perioadă şi de hotel, scrie Agerpres.

Antalya este destinaţia de vară cu cele mai multe curse charter din sezon. O serie de excursii opţionale întregesc experienţa de vacanţă din Antalya. Turiştii au posibilitatea să viziteze obiective turistice, situri arheologice, să facă activităţi pline de adrenalină (rafting, plimbare cu telecabina până la aproape 3.000 de metri deasupra mării, buggy cross, jeep safari), cumpărături în bazar, participând efectiv la „ritualul” de negociere, plimbări prin centrul vechi al oraşului Antalya, cu un farmec aparte datorită străduţelor înguste, pavate şi pline de cafenele, restaurante şi magazine de mirodenii, dulciuri locale, ceaiuri.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 16 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *