Economice

Preşedintele Comisiei pentru Agricultură al PE cere Comisiei Europene să se asigure ca cerealele ucrainene să nu mai rămână în țările de tranzit din est

În scrisoarea susţinută de toate formaţiunile europene reprezentate în Comisia de Agricultură a Parlamentului European, eurodeputatul Lins consideră „esenţială prezentarea unor soluţii europene, pragmatice şi constructive pentru îmbunătăţirea funcţionării Coridoarelor de Solidaritate, astfel încât produsele agricole ucrainene să fie cu adevărat exportate mai departe către ţările terţe sau către statele membre care au nevoie de ele”.

Eurodeputatul german din grupul PPE mai cere Comisiei să introducă certificate fitosanitare „ca parte a certificatelor de transport, care să confirme că cerealele ucrainene îndeplinesc standardele UE” şi în acest mod să se prevină comercializarea unor cereale ucrainene cu o calitatea necorespunzătoare. După ce a descoperit un transport de grâu ucrainean contaminat cu pesticide interzise în UE, Slovacia a interzis iniţial comercializarea grâului din Ucraina, interdicţie pe care guvernul slovac a extins-o între timp pentru toate cerealele şi o serie de alte produse alimentare ucrainene.

Eurodeputatul Lins solicită de asemenea Bruxellesului „să protejeze sectorul agrar al UE de repercusiunile invaziei ruse (din Ucraina) şi să abordeze orice perturbare a pieţei care poate genera teamă şi resentimente în rândul agricultorilor şi care să alimenteze propaganda rusă”.

O altă solicitare înscrisă în aceeaşi scrisoare este ca executivul comunitar „să cumpere grâu, în cooperare cu Programul Mondial pentru Alimente al Naţiunilor Unite, pentru a garanta că acesta este într-adevăr transportat în Africa şi Orientul Mijlociu”.

Eurodeputat german crede că suspendarea taxelor vamale europene asupra produselor ucrainene este „vitală” pentru Kiev şi „pentru toate ţările lumii” şi că „măsurile temporare la ora actuală în vigoare, împreună cu Coridoarele de Solidaritate, au demonstrat că sunt foarte eficace”, dar admite că toate acestea „stârnesc preocupare”, întrucât destabilizează pieţele agricole în UE.

Sectoarele agricole din statele UE vecine Ucrainei sunt afectate de liberalizarea importurilor de produse agroalimentare ucrainene, decisă de blocul comunitar ca măsură de sprijin pentru Ucraina în războiul pornit de Rusia contra acesteia.

În plus, mari cantităţi de cereale ucrainene care ar fi trebuit doar să tranziteze statele est-europene prin „coridoarele de solidaritate” – create pentru a ajuta Ucraina să-şi exporte cerealele după ce nu şi-a mai putut folosi porturile de la Marea Neagră – au rămas în aceste ţări, unde sunt comercializate sub preţurile pe care le pot oferi producătorii locali, aceasta şi ca urmare a faptului că cerealelor ucrainene nu li s-a impus de către Bruxelles respectarea standardelor europene de calitate.

În acest context, Polonia, Ungaria, Slovacia şi Bulgaria au interzis temporar importurile unor produse agroalimentare ucrainene, în special cereale, decizie care le aduce în dispută cu Comisia Europeană. Aceasta din urmă a oferit un ajutor de 56,3 de milioane de euro, suplimentat săptămâna trecută cu 100 de milioane de euro, drept compensaţie pentru agricultorii est-europeni afectaţi, sume despre care însă aceştia avertizează că nu le acoperă nicidecum prejudiciul.

Citește și:

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 22 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *