Economice

Încălzirea Bucureștiului este “într-o situație critică” – Claudiu Crețu, Termoenergetica

„Spun asta de 2-3 ani cel puţin. Este nevoie de investiţii consistente şi de modernizarea sistemului. Privind către fondul de modernizare, pentru a putea fi eligibili pentru fonduri europene, pentru oricare finanţări, rambursabile sau nerambursabile, trebuie să avem o companie fără probleme, ieşită din insolvenţă, fără datorii, bancabilă. Din păcate Primăria Municipiului Bucureşti încă are probleme financiare. Sperăm să intrăm în normalitate cu plăţile în perioada următoare, să facem faţă provocărilor care urmează, adică preţurile mai mari la gaze şi certificate de carbon şi în ultimul ceas să accesăm fonduri ca să avem investiţii noi. Nu putem încălzi Bucureştiul în următorii ani fără gaz, dar putem integra tehnologiile. (…) Din fondul de modernizare 10d pregătim proiecte în acest moment, incusiv în partea de transport şi distribuţie. Este important să automatizăm şi să digitalizăm acest sistem. Inclusiv PNRR-ul are 2 cuvinte cheie: verde şi digital”, a spus Claudiu Creţu.

El a participat la conferința “Energia în priză”, organizată de ziarul Bursa.

Crețu, care înainte de a fi șef la Termoenergetica a fost administrator special al producătorului de energie electrică și termică Electrocentrale București, a făcut câteva considerații și despre starea sistenului de generare de energie.

„Din păcate, în ultimii 10 ani, nu s-au făcut investiţii, iar acum, în ultimii doi ani, vedem că România a devenit importator net de energie electrică. Dacă am fi avut investiţii şi în cogenerarea de înaltă eficienţă am fi avut poate sute de MW, poate un GW, în aceste capacităţi, am fi stat mult mai bine în ceea ce priveşte securitatea energetică şi preţul. Dacă oferta ar fi fost mai mare, dacă am fi avut capacităţi, preţul energiei ar fi fost mai mic.

În 2021, ce facem: văd în presă că se vorbeşte nu doar de preţuri, ci şi de lipsa energiei. Se vorbeşte despre lipsa gazelor naturale şi lipsa gazelor conduce la un preţ mai mare, este o lipsă a gazelor naturale pentru că aceste capacităţi pe care încă le mai avem şi încă mai funcţionează sunt ineficiente, sunt energofage, deci consumăm gazul ineficient şi asta ne duce într-o situaţie de insecuritate energetică”, a mai spus Crețu.

 

The post Încălzirea Bucureștiului este “într-o situație critică” – Claudiu Crețu, Termoenergetica appeared first on Economica.net.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 20 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *