Atât cotidianul turc Haberturk, cât şi postul CNN Turk au asigurat că simptomele de iritaţie ale pielii şi ochilor şi pierderea temporară a vederii suferite de Abramovici au fost provocate de acea grenadă care a explodat în timp ce Abramovici ieşea din clădirea unde avusese o discuţie cu oficiali ucraineni, în cadrul acţiunii sale de mediere în războiul ruso-ucrainean.
Abramovici a plecat imediat apoi la Ankara, unde a fost tratat în spital. Cotidianul Haberturk mai scrie că nu este clar dacă grenada a explodat accidental ori a fost declanşată pentru a sabota negocierile.
Cotidianul Wall Street Journal a scris luni că Abramovici a avut ”simptome ale unei posibile otrăviri” după participarea la o reuniune la Kiev pe 3 martie.
El a participat marţi la Istanbul ca membru al delegaţiei ruse la noua rundă de negocieri între Moscova şi Kiev.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
