Flux-stiri

Aleksei Navalnîi, aflat în detenție, a primit Premiul pentru Libertatea de Gândire

Distincția a fost acordată de Parlamentul Uniunii Europene.Distincția a fost acordată de Parlamentul Uniunii Europene.

  • Aleksei Navalnîi, liderul opoziţiei ruse, aflat în detenţie, a fost distins miercuri cu Premiul Saharov pentru Libertatea de Gândire, anunţă Parlamentul Uniunii Europene.
  • Distincția a fost acordată de Parlamentul Uniunii Europene.
  • Aleksei Navalnîi este condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare pentru mai multe fapte penale.

„Aleksei Navalnîi este câştigătorul de anul acesta al Premiului Saharov. A luptat neîncetat împotriva corupţiei regimului Vladimir Putin. Acest lucru l-a costat libertatea şi aproape viaţa”, a declarat, prin Twitter, David Sassoli, preşedintele Parlamentului European.

„Distincţia acordată astăzi recunoaşte curajul său imens. Reiterăm apelul nostru pentru eliberarea sa imediată”, a subliniat David Sassoli.

Aleksei Navalnîi a fost propus pentru acordarea Premiului Saharov de grupul Partidului Popular European (PPE) şi de cel Înnoim Europa, pentru „curajul manifestat în lupta pentru libertate, democraţie şi drepturile omului”.

O instanţă judiciară din Moscova a decis, la începutul lunii februarie, condamnarea la trei ani şi şase luni de închisoare a lui Aleksei Navalnîi, liderul opoziţiei ruse, pentru încălcarea condiţiilor unei sentinţe cu suspendare, un caz de fraudă din 2014 pe care disidentul îl consideră ca având motivaţie politică. Instanţa a dispus scăderea din sentinţă a zilelor petrecute de Aleksei Navalnîi în arest la domiciliu. Aleksei Navalnîi a fost arestat preventiv pe 17 ianuarie, la revenirea în Rusia după ce a fost tratat în Germania ca urmare a atacului neurotoxic din august 2020. Aleksei Navalnîi, în vârstă de 45 de ani, se află în Penitenciarul Pokrov, situat în regiunea Vladimir, la circa 100 de kilometri de Moscova. Disidentul rus este vizat de încă două anchete, pentru „activităţi extremiste” şi „atingere adusă drepturilor cetăţenilor”.

The post Aleksei Navalnîi, aflat în detenție, a primit Premiul pentru Libertatea de Gândire appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 20 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *