”Nu se pune problema ca ţările care au aderat la NATO după 1997 să iasă din NATO. Noi vorbim despre retragerea contingentelor militare, a bazelor şi armelor strategice staţionate pe teritoriile lor începând din 1997. Iar la ora actuală nu vorbim deloc despre Bulgaria, întrucât în prezent nu aveţi nici baze şi nici armamente strategice ofensive, dar aceasta priveşte România într-o anumită măsură”, a explicat Eleonora Mitrofanova.
”Vorbim despre o atitudine de principiu, despre un anumit contingent militar, armamente strategice şi baze amplasate în teritoriu. Nu există nimic de acest fel în Bulgaria. Aş dori să subliniez că, în opinia mea, guvernul dumneavoastră a procedat foarte corect nevorbind excesiv de tăios despre această chestiune şi neîncercând să intre în aceste jocuri. Acesta nu este jocul Bulgariei, nu aveţi deloc nevoie de asta”, a remarcat Eleonora Mitrofanova.
”Despre aceasta este vorba – nu ca Bulgaria să părăsească NATO ori ca România să părăsească NATO”, a insistat ea cu privire la cererile privind arhitectura de securitate europeană adresate de Moscova către Washington şi NATO, adăugând că fiecare ţară are dreptul suveran de a-şi alege alianţa care să-i garanteze securitatea.
Potrivit declaraţiei ambasadoarei ruse, Bulgaria ar putea deveni însă o ţintă pentru Rusia dacă pe teritoriul bulgar ar exista baze militare şi arme strategice îndreptate împotriva Rusiei, dar nu este cazul în prezent, a asigurat ea.
Răspunzând unei întrebări despre posibile probleme în aprovizionarea cu gaze în cazul unor sancţiuni împotriva Rusiei, Eleonora Mitrofanova a dat de asemenea asigurări că Bulgaria nu va fi afectată.
”Cred că această variantă a evoluţiei evenimentelor nu implică Bulgaria. Rusia a fost mereu, chiar şi în timpuri dificile, un furnizor de încredere în comerţul exterior. În al doilea rând, dacă vorbim despre problema de ansamblu, trebuie să amintim de (gazoductul) Nord Stream 2 şi de încercările constante de a-l opri. Prin nelansarea Nord Stream 2, Europa se pedepseşte singură. Aceasta nu este o criză pentru Rusia întrucât fluxurile noastre de gaze pot fi redirecţionate către Est, unde cererea este mare. Dar pentru Europa aceasta va fi o ameninţare mare şi reală, şi anume spirala inflaţionistă, pentru că gazele lichefiate sunt foarte scumpe, iar americanii, aşa cum noi am aflat deja, nu pot fi consideraţi parteneri de încredere în privinţa livrărilor”, consideră ambasadoarea Rusiei în Bulgaria.
Ministrul bulgar al apărării Stefan Ianev a declarat luni că dacă se va lua o decizie de a desfăşura trupe NATO pe Flancul estic, guvernul bulgar consideră că această măsură trebuie implementată cu soldaţi bulgari.
Anterior, premierul bulgar Kiril Petkov a anunţat că Bulgaria este gata să accepte soldaţi din ţări partenere NATO, dar într-un batalion comun cu soldaţi bulgari, în cadrul poziţiei oficiale bulgare în criza din Ucraina. El a mai spus că strategia de apărare bulgară are în centru armata bulgară, fără a afirma că nu va accepta trupe străine, dar insistând ca Bulgaria să comande batalionul.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
