Economice

Nu pentru toată lumea e criză. Piața superiahturilor a cunoscut o adevărată explozie anul trecut, când au fost achiziționate 887 de nave

Un număr total de 887 de superiahturi au fost vândute anul trecut, în creştere cu 77% comparativ cu 2020 şi dublu faţă de 2019, susţine firma de cercetare VesselsValue.

Miliardarul american Jeff Bezos, care potrivit Bloomberg Billionaires Index are o avere netă de 174,7 miliarde de dolari, aşteaptă să intre în posesia unui superiaht cu o lungime de 127 de metri. Construcţia navei se apropie de sfârşit la un şantier din Ţările de Jos. la rândul său regizorul Steven Spielberg a comandat şi el un un superiaht, după ce anterior şi-a scos la vânzare vechiul său iaht (foto) pentru suma de 158 de milioane de dolari.

Dobânzile reduse şi pieţele bursiere în creştere au generat câştiguri de 1.000 de miliarde de dolari pentru cei mai bogaţi 500 de oameni de pe planetă, susţine Bloomberg Billionaires Index. Această generare de avere şi cererea crescută pentru recreere solitară în contextul pandemiei de Covid au fost principalii factori care au stat la baze exploziei vânzărilor de superiahturi, susţine VesselsValue.

Creditele ieftine au avut şi ele o contribuţie pentru că au făcut mai uşoară „cumpărarea de distanţă socială”, susţine un administrator de avere.

În plus, este puţin probabil ca majorarea dobânzilor şi volatilitatea de pe pieţele de acţiuni să afecteze preţurile, cel puţin în următoarele luni, pentru că lipsesc superiahturile disponibile pe stoc. Acest gen de nave au nevoie de mai mulţi ani pentru a fi construite iar faptul că există cumpărători dispuşi să cumpere imediat un iaht a golit pur şi simplu piaţa ambarcaţiunilor second-hand.

„Pur şi simplu nu există suficiente iahturi disponibile pentru a fi achiziţionate”, susţine Sam Tucker, analist la VesselsValue.

Perturbările apărute de-a lungul lanţurilor de aprovizionare şi deficitul de muncitori calificaţi au agravat situaţia. Şantierele navale funcţionează la limită iar construcţia de noi vase durează mai mult. Pe de altă parte, pentru cei care deţin deja un superiaht, contextul actual înseamnă valori mai mari pentru ambarcaţiunile lor.

În mod normal un superiaht nu este considerat ca o investiţie. Deprecierea este accelerată iar costurile anuale de operare sunt ridicate astfel că valoarea unei astfel de ambarcaţiuni scade cu aproximativ 10%. Însă din cauza condiţiilor actuale de pe piaţă, valoarea iahturilor a crescut cu 5% până la 8% numai în 2021.

„Este un moment excelent să fii proprietar de iaht. Cei care au cumpărat în urmă cu un an ar putea să îl vândă acum în profit după ce s-au bucurat de un sezon complet de superiachting gratuit”, susţine Sam Tucker.

Sursa foto: Flickr

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 23 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *