Economice

Angajații Volkswagen, loviți de criza semiconductorilor, cer compensații

Cu un deficit de semiconductori care nu pare a se estompa pe termen scurt, conducerea grupului Volkswagen a luat decizia de a anula majoritatea turelor de noapte la uzina principală din Wolfsburg.

Cum un astfel de demers afectează grav veniturile angajaților, sindicatele au reacționat rapid solicitând compensarea, măcar parțială, a pierderilor salariale.

În acest context, Daniela Cavallo, șefa consiliului sindical, a scris pe rețeaua internă a grupului că angajații „nu sunt responsabili pentru că, în ciuda unor registre de comenzi pline, nu putem produce vehicule din cauza lipsei semiconductorilor. Vom lupta pentru compensare parțială”.

Reacția sindicatelor era de așteptat atât din cauza evidentei reduceri de venituri a celor care nu vor mai lucra în turele de noapte mai bine plătite cât și din cauza tensiunilor acumulate încă de la finalul anului trecut.

În noiembrie, CEO-ul Volkswagen, Herbert Diess, menționa că grupul ar putea fi nevoit să apeleze la reduceri de personal pentru a rămâne competitiv în lupta cu concurenți precum Tesla într-o perioadă cu investiții majore generate de tranziția la vehicule electrice. Deși au părut a se estompa în perioada sărbătorilor de iarnă, divergențele dintre sindicate și conducere, declanșate de declarația lui Diess, par să fi alimentat nemulțumirile care răbufnesc acum.

Pe aceeași temă, Gunnar Kilian, membru al consiliului de administrație responsabil cu personalul, a menționat că „este inevitabil să ne adaptăm modul de organizare a schimburilor pentru a menține competitivitatea și a asigura locurile de muncă pe termen lung. Din păcate acest pas va implica și reduceri de forță de muncă și pierderea indemnizațiilor suplimentare pentru tura de noapte”.

Penuria globală de semiconductori a forțat anul trecut Volkswagen să reducă producția la uzina din Wolfsburg, locul de asamblare a celui mai vândut model de pe piața europeană, VW Golf. Ca urmare a situației, dar și a unei cerere tot mai scăzute pentru acest model, Golf a fost vândut anul trecut în 205.720 exemplare, cu 27% mai puțin decât în 2020.

Conform șefului de achiziții al Volkswagen, grupul nu se așteaptă ca deficitul global de semiconductori să se încheie în acest an, deși ar trebui să își reducă ușor presiunea în a doua jumătate a anului.

„Situația volatilă ne va afecta cel puțin în prima jumătate a acestui an”, a declarat Murat Aksel, șeful departamentului de achiziții al VW Group într-un interviu pentru publicația Automobilwoche.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 15 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *