
- Sunt în jur de 7,5 milioane de persoane cu vârste cuprinse între 30 și 39 de ani.
- Măsura este luată din cauza creșterii numărului de infectări cu Omicron.
Persoanele de peste 30 de ani pot rezerva, începând de luni, doza booster a vaccinului anti-Covid în Anglia, pe fondul creșterii infectărilor. Condiția este să fi trecut două luni de la a doua doză de vaccin. Există aproximativ 7,5 milioane de persoane cu vârste cuprinse între 30 și 39 de ani, iar 3,5 milioane dintre acestea sunt eligibile pentru rapeluri începând de luni.
Decizia vine pe fondul temerilor legate de o creștere bruscă a numărului de infecții cu varianta Omicron în Marea Britanie, în special în Anglia, conform Sky News. Toți adulții eligibili își pot rezerva rapelul la două luni (61 de zile) după a doua doză, utilizând sistemul național de rezervări al NHS, pentru a primi suplimentul la trei luni (91 de zile) de la a doua doză.
Omicron ar putea provoca în cel mai pesimist scenariu până la 75.000 de decese în Anglia până la sfârșitul lunii aprilie, dacă nu se instituie noi restricții, pe lângă Planul B care tocmai a fost declanșat, conform experţilor guvernului britanic.
The post Anglia accelerează vaccinarea cu doza booster pentru persoanele cu vârste de peste 30 de ani appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.




