„Este un moment de bucurie pentru Bucureşti, primele 15 din cele 100 de tramvaie pe care le avem contractate cu Astra Arad. În afară de cele 100 de tramvaie, mai avem în ultima fază a achiziţiei 100 de autobuze electrice, bani europeni, ca tramvaiele, 100 de troleibuze, bani din fondul de mediu. De asemenea, o să lansăm curând achiziţia pentru 22 de troleibuze, pentru care ne-a fost acceptată finanţare prin PNRR şi, de asemenea, am mai depus şi solicitări, dar suntem în competiţie cu alte localităţi, pentru alte 44 de alte tramvaie şi solicitare de finanţare pentru 150 de alte autobuze”, a afirmat Nicuşor Dan.
El a mai spus că investiţiile sunt estimate la 1 miliard de euro, bani europeni sau nerambursabili atraşi pentru Bucureşti.
„Am încercat în anii aceştia să ne concentrăm pe lucrurile importante, 200 de milioane de euro aceste tramvaie, 500 de milioane de euro pentru care am lansat achiziţia – modernizarea liniilor de tramvai, 200 de milioane de euro investiţii în reţeaua de termie, pentru care am atribuit deja şi s-a început proiectarea şi din primăvară o să vedeţi lucrările, 50 de milioane de euro autobuze electrice, 50 de milioane de euro troleibuze. Asta înseamnă 1 miliard de euro bani europeni sau nerambursabili pe care îi atragem prima oară pentru Bucureşti şi asta cred că trebuie să facă primarul”, a arătat Nicuşor Dan.
Sursa foto: Facebook.com/SocietateaDeTransportBucuresti
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
