În presă există de mai multe luni speculaţii că Audi şi Porsche ar putea să încheie parteneriate cu echipe care activează deja în Formula 1, aceasta fiind cea mai probabilă modalitate pentru a intra în cea mai prestigioasă clasă a curselor de automobile, scrie Agerpres.
Herbert Diess a spus luni că în cazul Porsche, pregătirile pentru intrarea în Formula 1 sunt puţin mai avansate.
Până acum, Volkswagen, cel mai mare constructor auto european, nu a fost implicat în Formula 1 dar a colaborat cu Red Bull, în special în campionatul de raliuri.
În luna martie, o sursă citată de Reuters a dezvăluit că Audi ar putea oferi aproximativ 500 de milioane de euro pentru echipa de Formula 1 McLaren în timp ce Porsche ar urma să înfiinţeze un parteneriat pe termen lung cu echipa de Formula 1 Red Bull.
Decizia de a se alătura Formula 1 vine într-un moment în care Volkswagen se pregăteşte pentru o posibilă listare a diviziei Porsche AG în ultimul trimestru al acestui an, însă sursele citate de Reuters susţin că intrarea în cursele de Formula 1 ar urma să se întâmple abia peste câţiva ani.
La rândul său, Audi poartă de mult timp discuţii cu Formula 1. Directorul general de la Audi, Markus Duesmann, a recunoscut acest lucru în repetate rânduri. Duesmann a fost implicat în trecut în Formula 1 şi la rândul său a fost director de dezvoltare la BMW.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
