Economice

Biden a vizitat soldații americani aflați în Polonia, nu departe de granița cu Ucraina

”Sunt aici în Polonia pentru a vedea situaţia umanitară şi, sincer, o parte din dezamăgirea mea vine din faptul că nu o pot vedea eu însumi, cum am făcut în alte locuri”, a spus Biden în oraşul polonez Rzeszów, situat la circa 100 de kilometri de frontiera ucraineană.

Preşedintele american a mâncat pizza împreună cu militari din Divizia 82 Aeropurtată a SUA, desfăşuraţi în Polonia pentru a consolida flancul estic al NATO după invazia Rusiei în Ucraina.

”Mulţumesc, mulţumesc mult pentru tot ce faceţi. Voi sunteţi cea mai mare forţă de luptă din istoria lumii (…) Sunteţi în centrul unei bătălii între democraţii şi autocraţi. Ceea ce faceţi este important, cu adevărat important”, a spus Biden în faţa soldaţilor americani pe aeroportul din Rzeszów, localitate devenită un fel de centru logistic pentru primirea refugiaţilor ucraineni.

Joe Biden se va întâlni sâmbătă la Varşovia cu refugiaţi ucraineni, va avea o întrevedere cu preşedintele polonez Andrzej Duda (care nu a reuşit să ajungă la Rzeszów pentru că avionul său a avut probleme tehnice) şi va susţine un discurs despre răspunsul aliaţilor faţă de invazia rusă în Ucraina. Apoi va reveni la Washington, după o intensă activitate diplomatică în care a subliniat la Bruxelles la întâlnirile cu liderii statele UE, NATO şi G7 unitatea occidentală în faţa agresiunii Rusiei asupra Ucrainei.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 22 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *