La doi ani şi jumătate de la victoria sa triumfală la urne, liderul de 57 de ani, din ce în ce mai contestat, a demonstrat încă o dată capacitatea de a supravieţui din cele mai periculoase situaţii. El rămâne, însă, implicat în afacerea „partygate”, petrecerile stropite cu alcool organizate în Downing Street în cursul lockdownurilor, iar votul de luni a arătat diviziunile profunde din cadrul Partidului Conservator, scrie Agerpres.
Din cei 359 de parlamentari conservatori care au votat, 211 s-au pronunţat în favoarea fostului primar al Londrei, faţă de 148 care au vrut să-l înlăture, un grup considerabil de rebeli susceptibili de a paraliza acţiunea guvernului.
La sfârşitul lui 2018, Theresa May a supravieţuit unei moţiuni de cenzură cu o marjă mai largă decât succesorul ei, înainte de a demisiona câteva luni mai târziu, prea fragilizată pentru a conduce.
Boris Johnson a refuzat total până acum să demisioneze.
După săptămâni de speculaţii, evenimentele s-au precipitat luni dimineaţă, abia închisă paranteza festivă a sărbătoririi celor 70 de ani de domnie ai reginei Elisabeta a II-a. Preşedintele comisiei 1922 a Partidului Conservator, Graham Brady, a anunţat că a fost atins pragul fatidic de 54 de scrisori de la deputaţi, 15% din grupul parlamentar, care cer plecarea lui Boris Johnson, a fost atins, declanşând votul.
În caz de înfrângere, ar fi fost convocate alegeri interne pentru a desemna un nou lider al partidului, care ar fi ajuns şef al guvernului, într-un context delicat de război în Ucraina şi inflaţie la cel mai ridicat nivel de 40 de ani.
Victorios, nu poate fi vizat de o altă moţiune de cenzură timp de un an, conform regulilor actuale, mai scrie AFP.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
