Flux-stiri

Bulgarii i-au amânat încă odată procesul Elenei Udrea

  • Fostul ministru al Turismului Elena Udrea rămâne în închisoarea din Sofia, după ce judecătorii au decis să amâne pronunţarea pentru data de 8 iunie, la ora 15.00.
  • Amânarea a fost cerută de avocaţii lui Udrea care speră ca între timp, la Bucureşti, să se pronunţe o decizie favorabilă în recursul în casaţie de la ÎCCJ cu privire la suspendarea pedepsei.
  • Elena Udrea a fost condamnată la 8 ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute. Decizia aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi este definitivă.

Judecătorii bulgari au amânat, miercuri, din nou, pronunţarea în procesul privind extrădarea Elenei Udrea. Noul termen de deliberare este 8 iunie.

Sunt criticate în toate hotărârile date în Europa. Aproape nicio ţară din Europa nu mai trimite înapoi niciun arestat din cauza condiţiilor din arest. Instanţa a spus că nu mai este nevoie (de un expert – n.r.), probele arată clar condiţiile. Dar nu ăsta este argumentul meu principal. Eu nu vorbesc de condiţiile din arest, ci de ilegalitatea în care mă aflu – sunt arestată ilegal de 40 de zile. (…) Instanţa a considerat că nu mai e nevoie să fie audiat un expert pentru probele deja depuse sunt suficiente”, a declarat Elena Udrea.

Fostul ministru al Turismului Elena Udrea rămâne în închisoarea din Sofia, după ce judecătorii au decis să amâne pronunţarea pentru data de 8 iunie, la ora 15.00.

Amânarea a fost cerută de avocaţii lui Udrea care speră ca între timp, la Bucureşti, să se pronunţe o decizie favorabilă în recursul în casaţie de la ÎCCJ cu privire la suspendarea pedepsei.

Elena Udrea a fost condamnată la 8 ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute. Decizia aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi este definitivă.

Udrea a plecat în Bulgaria înainte de pronunţarea deciziei şi a fost oprită de autorităţile bulgare la graniţa cu Grecia. Ulterior, fostul ministru a fost reţinut de autorităţile bulgare şi a solicitat să nu fie extrădat, dând vina pe condiţiile din sistemul penitenciar din România.

Solicitarea i-a fost respinsă, dar avocaţii Elenei Udrea au făcut contestaţie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuie sa dea decizia finală şi în dosarul cu Ioana Băsescu privind finanţarea campaniei electorale din 2009.

The post Bulgarii i-au amânat încă odată procesul Elenei Udrea appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 2 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code