
- Cadavrul unei fetiţe de 5-6 ani a fost găsit de o persoană care îşi plimba câinele în zona unui cimitir din Arad.
- Procurorii încearcă să identifice cadavrului şi fac cercetări pentru infracţiunile de omor şi profanare de cadavre.
Cadavrul incendiat al fetiței a fost găsit sâmbătă seara în apropierea unui cimitir din Arad.
„O persoană care plimba câinele a constatat că îi adusese căţelul practic laba picioului. Persoana a crezut iniţial că e vorba de o păpuşă, apoi a plecat acasă, s-a gândit <dacă era un picior de om>, ceea ce s-a dovedit că aşa era, aparţinea unei persoane, şi a anunţat poliţia, care a constatat existenţa cadavrului”, a declarat Ruxandra Tarcea, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, pentru MEDIAFAX.
Conform acesteia, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică a fost efectuată necropsia, iar concluziile preliminare arată că este vorba de cadavrul unei fetiţe de 5-6 ani.
Procurorii susţin că aceasta ar fi fost lovită cu un corp contondent în zona capului şi că decesul ar fi survenit cu 24-48 de ore înainte de găsirea cadavrului.
Anchetatorii fac acum eforturi pentru identificarea cadavrului. În zonă nu au fost înregistrate cazuri de copii dispăruţi.
Procurorii fac cercetări pentru infracţiunile de omor şi profanare de cadavre.
The post Cadavrul incendiat al unei fetiţe de 5-6 ani a fost găsit în apropierea unui cimitir din Arad appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.




