stiinta

Celebrul spectacol de artificii de Revelion de la Londra, anulat din nou

Celebrul spectacol de artificii de Revelion de la Londra a fost anulat din nou, pentru al doilea an consecutiv, din cauza „incertitudinilor cauzate de Covid”.

Organizatorii se tem că evenimentul, care atrage în mod regulat 100.000 de persoane pe străzile din jurul Victoria Embankment, ar putea fi anulat ulterior dacă numărul cazurilor de COVID va crește în această iarnă.

Aproape 80% dintre persoanele din Marea Britanie sunt acum dublu-vaccinate, în timp ce evenimentele de amploare au repornit în iunie.

Un purtător de cuvânt al primarului Londrei, Sadiq Khan, a declarat că echipa sa analizează „noi opțiuni interesante” ca alternativă pentru acest Revelion.

Promisiuni pentru a „întâmpina noul an într-un mod spectaculos”

„În acest an, ca întotdeauna, Londra va întâmpina noul an într-un mod spectaculos”, a declarat purtătorul de cuvânt: „Din cauza incertitudinii provocate de pandemie, celebrul nostru spectacol de Anul Nou, de renume mondial, nu va avea loc anul acesta pe malul Tamisei. Spectacolul de succes de anul trecut s-a desfășurat într-un mod ușor diferit din cauza pandemiei, iar anul acesta sunt luate în considerare o serie de opțiuni noi și interesante ca parte a sărbătorilor de Anul Nou de la Londra. Mai multe detalii despre sărbătoarea din acest an vor fi anunțate în timp util”.

Anul trecut, ajunul Anului Nou a nimerit în cel de-al treilea lockdown, impus în decembrie după răspândirea bruscă a variantei Alpha. Toate evenimentele au fost anulate, iar oamenii au fost îndemnați să sărbătorească începutul anului 2021 doar cu prietenii sau familia cu care locuiau deja, potrivit Mediafax.

În locul tradiționalului spectacol de artificii din Londra, a avut loc un spectacol de 10 minute deasupra Tamisei, difuzat de BBC la miezul nopții.

Articolul Celebrul spectacol de artificii de Revelion de la Londra, anulat din nou apare prima dată în Descopera.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 26 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *