Viceministrul de externe Le Yucheng a dat aceste asigurări luni ambasadorului rus în China, Andrei Denisov, precizează sursa citată.
Le Yucheng a evocat creşterea cu aproape 30% a schimburilor comerciale dintre cele două ţări în primul trimestru al anului drept o dovadă a ‘rezilienţei şi puterii endogene’ a cooperării bilaterale, afirmă comunicatul.
În discuţie a fost abordat şi subiectul Ucrainei.
China a evitat să condamne Rusia pentru ofensiva din Ucraina, unde ONU afirmă că au fost ucişi peste 2.000 de civili de la declanşarea războiului la 24 februarie.
Rusia dezminte că ar viza civili în ceea ce numeşte a fi o ‘operaţiune militară specială’ în Ucraina.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
