Economice

Cioloș: O renegociere a PNRR ar însemna o întoarcere la zero. Obligativitatea certificatului COVID-19 pentru angajați ar ajuta sistemul sanitar

El a adăugat că pentru Florin Cîţu un asemenea demers acum „ar fi un pic penibil”.

„Eu le doresc succes. Să-l renegocieze. Pentru domnul Cîţu ar fi un pic penibil, pentru că e premierul care a semnat acel PNRR împreună cu preşedinta Comisiei”, a afirmat Cioloş, sâmbătă, la Digi 24.

Liderul USL a subliniat că renegocierea PNRR ar însemna blocarea programului deoarece acest lucru ar presupune reorganizarea alocărilor bugetare, dar şi a reformelor.

„În primul rând, mie nu-mi e clar ce anume vrea domnul Ciolacu să negocieze sau să renegocieze în PNRR. (…) O renegociere ar însemna, practic, o întoarcere la zero, adică noi nu am mai avea PNRR, implementarea lui s-ar bloca şi el ar trebui rediscutat, renegociat şi am amâna implementarea PNRR pentru undeva anul viitor. Tot programul ar fi blocat sau, cum spun, depinde ce vor, de fapt. Dacă sunt chestiuni esenţiale, atunci tot programul ar fi blocat, pentru că ar presupune reorganizare de alocări bugetare, dar şi de reforme. Dacă sunt doar chestiuni punctuale, atunci programul ar putea să meargă în continuare aşa, dar până când se finalizează renegocierea, ceea ce a fost negociat rămâne în vigoare şi, oricum, se aplică. Deci, oricum, Guvernul şi Parlamentul vor trebui să pună în practică acele angajamente care sunt deja…”, a adăugat Dacian Cioloş.

Acesta a precizat că, la fel ca şi în cazul celorlalte PNRR-uri convenite la nivelul UE, există posibilitatea unor ajustări, dar la jumătatea parcursului de implementare a programelor.

„Există posibilitatea, şi asta e cazul cu toate Planurile naţionale, la jumătatea parcursului implementării planului, deci undeva în 2023, şi Comisia intenţionează să vadă cum funcţionează implementarea programelor şi să propună ajustări, dacă va fi cazul. Dar asta va fi în 2023. Dacă Guvernul vrea acum să renegocieze, după ce ce abia a fost aprobat programul, din punctul meu de vedere asta ar însemna, în acest stadiu, practic, blocarea programului şi inclusiv a accesului la finanţare”, a susţinut Cioloş.

El a punctat că, dincolo de „posibilitatea sau imposibilitatea” unei renegocieri a PNRR, este şi o „chestiune de seriozitate” din partea României.

Despre obligativitatea certificatului verde pentru angajați

Dacian Cioloş a mai afirmat că obligativitatea certificatului verde COVID-19 pentru angajaţi pe o anumită perioadă de timp poate reduce presiunea asupra sistemului sanitar.

„În condiţiile date, pentru o anumită perioadă definită de timp e nevoie de acest certificat ca să reducem presiunea din sistemul sanitar, pentru că aici ne uităm la cifre, la matematică. Observăm, în mod clar, când ne uităm la statele membre care, chiar dacă au un număr de infecţii ridicat, au presiune mult redusă asupra spitalelor, asupra sistemului sanitar şi, de departe, un număr de decese mult redus. Asta arată că certificatul sanitar, certificatul verde introdus, care nu înseamnă doar vaccinare, dar care stimulează vaccinarea voluntară, poate să fie o soluţie”, a declarat Dacian Cioloş.

El a fost întrebat care este poziţia sa şi a USR vizavi de introducerea obligativităţii certificatului verde COVID pentru angajaţi.

The post Cioloș: O renegociere a PNRR ar însemna o întoarcere la zero. Obligativitatea certificatului COVID-19 pentru angajați ar ajuta sistemul sanitar appeared first on Economica.net.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 9 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *