
Asupra agresorului s-au acumulat presiuni psihice din cauza soţiei, a soacrei şi a cumnatei, dar şi problemele legate de serviciu, spune purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, Marius Ianuş, despre crima din Roman. Bărbatul ar fi încercat şi să se sinucidă.
Marius Ianuş declară că, potrivit datelor existente până acum, bărbatul a luat un cuţit de bucătărie şi a atacat-o pe soţia sa, care dormea cu una dintre gemene. După ce şi-a înjunghiat soţia, femeia a reuşit să scape din casă şi să-şi anunţe vecinii. Bărbatul a rămas în locuinţă şi şi-a înjunghiat şi cele două fetiţe.
Una dintre ele a murit după scurt timp, iar cealaltă este în spital, la Iaşi.
„Deoarece agresorul prezenta urme de violenţă, în cadrul anchetei s-a conturat suspiciunea că acesta, după săvârşirea infracţiunilor, ar fi încercat să se sinucidă, motiv pentru care s-a dispus examinarea medico-legală a acestuia, urmând ca rezultatele să fie comunicate în timp util. Agresorul a fost audiat, acesta a recunoscut săvârşirea faptelor descrise anterior, declarând, nuanţat, modalitatea în care s-a derulat tot acest înreg eveniment invocând faptul, şi aici citez din declaraţia lui, că <mintea i-a fost întunecată, asupra lui s-au acumulat mai multe presiuni psihice generate de soţie, soacră şi cumnată, precum şi problemele legate de serviciu>”, afirmă purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ.
The post Crima din Neamţ. Anchetatorii spun că „asupra agresorului s-au acumulat mai multe presiuni psihice” appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.



