
- Potrivit analiştilor, peste 660 de milioane au dispărut din FTX în câteva ore prin „anomalii”, după ce a început procesul de faliment.
- Sam bankman-Fried, fondatorul FTX, a sărăcit într-o săptămână, la un moment dat fiind un multimiliardar cu o avere de 16 miliarde de dolari.
- Casa Albă monitorizează prăbuşirea FTX.
FTX, platforma de criptomonede aflată în faliment asistat, are probleme mari. În 24 de ore, 662 de milioane de dolari „au dispărut”, într-o scurgere misterioasă pe care compania o investighează.
Incidentul alimentează furia clienţilor împotriva FTX şi împinge autorităţile americane să ridice ştacheta în industria monedelor digitale, care a fost considerată opacă de ani de zile.
Casa Albă monitorizează prăbuşirea FTX şi consideră că falimentul confirmă necesitatea unor reguli mai stricte pentru a proteja consumatorii „E nevoie de reguli, cazul arată slăbiciunea întregului sector”, tună secretarul Trezoreriei, Janet Yellen, într-un interviu pentru Bloomberg.
Teama autorităţilor este aceea de un efect de contagiune la alte companii cripto şi, prin urmare, de o criză industrială capabilă să submineze încrederea consumatorilor şi să alimenteze volatilitatea pieţei. Din fericire, notează Yellen, „industria cripto nu este profund integrată cu sectorul bancar şi nu reprezintă o ameninţare la adresa stabilităţii financiare”.
„Anomalii” după ce s-a intrat în faliment: avea 5 milioane de clienţi în toată lumea
Potrivit analiştilor, peste 660 de milioane au dispărut din FTX în câteva ore prin „anomalii”, după ce a început procesul de faliment.
Furtul de monede ar putea accentua şi mai mult pierderile pentru clienţii FTX, ţinând cont şi de faptul că unele surse citate de Reuters emit ipoteza privind lipsa unei sume cuprinse între 1 şi două miliarde de dolari.
Sumă uluitoare care alimentează uimirea din jurul falimentului FTX, companie care până anul trecut avea peste 5 milioane de clienţi în toată lumea şi valora 32 de miliarde de dolari.
Sam bankman-Fried, fondatorul companiei, a sărăcit într-o săptămână, la un moment dat fiind un multimiliardar cu o avere de 16 miliarde de dolari.
The post Criza criptomonedelor. Peste 600 de milioane de dolari au dispărut de la FTX appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.



