
- Florin Cîțu a demis toți secretarii de stat USR PLUS.
- Dacian Cioloș le-a transmis un mesaj de mulțumire colegilor care au fost sau vor fi demiși de Cîțu.
- Liviu Iolu i-a adresat cuvinte dure premierului Cîțu.
Premierul Florin Cîțu a demis, miercuri seara, toți secretarii de stat ai USR PLUS. La scurt timp, au apărut mai multe reacții din partea USR PLUS.
Dacian Cioloș le-a transmis un mesaj de mulțumire colegilor care au fost sau vor fi demiși de Cîțu, relatând faptul că a trăit o experiență similară pe pielea lui în 2016: „Aș vrea să le transmit câteva gânduri colegilor din administrație care au fost sau vor fi demiși de premierul Cîțu în aceste ore. Am trăit și eu, în 2016, împreună cu toată echipa din guvernul pe care l-am condus, frustrarea și sentimentele care vă apasă acum pe voi“.
Dacian Cioloș: Sunteți victime ale unui prim-ministru care abuzează de o funcție pe care o ocupă
Acesta a subliniat că știe de ce greutăți s-au lovit cei pe care îi numește „victime ale unui prim-ministru care abuzează de o funcție pe care o ocupă“, apreciind „dedicarea“ colegilor săi.
„Nu e simplu, știu ce ați făcut în aceste luni, cu ce dedicare și speranțe v-ați început mandatele și de ce greutăți v-ați lovit. Știu și că nu v-a fost simplu să renunțați la alte angajamente pentru a intra într-o administrație care se opune reformelor și stilului nostru de lucru. Nu ați făcut nimic greșit! Dimpotrivă, sunteți victime ale unui prim-ministru care abuzează de o funcție pe care o ocupă și cu voturile noastre și cu care de ceva vreme nu se mai poate lucra în interesul cetățenilor. Credința mea este că nu peste mult timp el va fi cel care va lua o pauză de guvernare și voi veți face ce ați început cu profesionalism. Vă mulțumesc și sper să vă revăd la lucru cât mai repede în aceeași coaliție, dar cu un alt premier“, a mai scris Dacian Cioloș pe Facebook.
Liviu Iolu: Câtă nerușinare din partea premierului zombie Cîțu!
Liviu Iolu i-a adresat cuvinte dure premierului Cîțu:
„Câtă nerușinare din partea premierului zombie Cîțu! Zice că dă afară secretarii de stat de la Sănătate pentru ca să nu cumva să se încetinească campania de vaccinare. Care campanie, Cîțule, aia pe care ai condus-o cu generalii și nu ai lăsat-o în coordonarea ministrului Sănătății? Aia în care suntem pe ultimele locuri în UE ?Campania de vaccinare pe care ai sabotat-o conștient prin anunțarea măsurilor de relaxare complete înainte de a se vaccina oamenii? Campania aia de vaccinare în care spuneai că ajungem luna asta la cel puțin 10 milioane de vaccinați și suntem la jumate?Campania aia de vaccinare în care ai îngrijit toți ”specialii” să se vaccineze în centre secrete? Omul ăsta e un mitoman sinistru care, temporar, mai conduce Guvernul“, a scris, pe Facebook, Liviu Iolu.
The post Primele reacții apărute după ce Florin Cîțu a demis secretarii de stat USR PLUS: „Câtă nerușinare din partea premierului zombie!“ appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.


