Folosind aplicaţia WhatsApp, răspândim în jurul nostru un val de date personale adesea folosite împotriva noastră.
De la şeful hărţuitor sau prietenul insistent, toţi sunt interesaţi să ne ia urma. Iată unul dintre „trucurile”, pentru a-i putea ţine la distanţă pe oamenii curioşi folosind „Ultima accesare”.
Este o modalitate excelentă de a-i ţine la distanţă pe cei nepoftiţi, reuşind astfel să nu îi anunţăm ora celei mai recente accesări a aplicaţiei.
O funcţie care tocmai a apărut în versiunea beta WhatsApp
Pentru a face acest lucru, trebuie să intraţi în Setări, apoi apăsaţi Cont, Confidenţialitate şi, în sfârşit, Ultima accesare, potivit Mediafax.
Alegând „Nimeni”, ne ascundem de toată lumea când ne-am conectat ultima dată. Cu opţiunea „Contactele mele”, doar cei din agenda noastră pot avea acces la aceste informaţii, în timp ce „Toată lumea” face informaţiile „publice”.
O funcţie care tocmai a apărut în versiunea beta WhatsApp vă permite să „ascundeţi” doar anumite contacte, dar nu este încă disponibilă pentru toată lumea. Atenţie, însă: ascunzându-ne ultimul acces, nu îl vom putea vedea nici noi pe cel al celorlalţi.
Articolul Cum ne putem proteja confidenţialitatea pe WhatsApp apare prima dată în Descopera.
Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.
Leontiuc Marius – senior editor
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
