- Cel mai cald va fi în Banat, iar ploile apar după-amiază la munte.
- În capitală ar putea să plouă mâine, însă weekend-ul aduce vreme de vară.
- Minivacanța aduce până la 29°C, însă apar furtunile în nord și centru.
De astăzi te îmbraci din nou mai lejer. În toată țara, vremea devine mai caldă decât ar fi normal, iar ploile vor fi puține, pe la munte. Până la final de săptămână, vremea rămâne caldă, dar apar și furtunile.
Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, averse și descărcări electrice după-amiaza și seara, pe arii în general restrânse în Carpații Orientali și Meridionali, precum și în Moldova, în special în zona subcarpatică a regiunii.
Temperaturile maxime se vor încadra între 15 și 28 de grade Celsius, cu cele mai scăzute valori în sudul litoralului, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 grade Celsius în estul Transilvaniei și 14 grade Celsius în Dealurile de Vest. În București, în intervalul miercuri, 30 aprilie 2025, ora 8.00 – joi, 1 mai 2025, ora 8.00, vremea va fi frumoasă și va continua să se încălzească ușor.
Pentru ziua de 1 Mai, maximele se vor încadra între 19 și 28 de grade Celsius. În aproape toată țara se vor atinge valori termice de peste 19-20 de grade. Totuși, treptat, în a doua parte a zilei, instabilitatea atmosferică se va accentua: vor apărea averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și posibil căderi de grindină, mai ales în zonele montane, în centrul și sudul țării.
The post De azi, vremea devine mai caldă decât ar fi normal, iar ploile vor fi puține, pe la munte. Cum e vremea de 1 mai appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Manta Robert
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.


