Flux-stiri

Două regiuni impun carantină generală, inclusiv pentru persoanele vaccinate

viena-strazigoaleviena-strazigoale

  • Începând de luni, locuitorii celor două regiuni austriece vor putea ieşi din case doar pentru asigurarea nevoilor esenţiale, pentru a merge la serviciu şi pentru plimbări scurte în apropierea locuinţelor.
  • Şcolile şi grădiniţele vor fi închise.
  • Autorităţile speră că restricţiile vor putea fi relaxate înaintea Crăciunului.

Guvernele din regiunile austriece Salzburg şi Oberösterreich au anunţat, joi seară, decizii de carantină generală, inclusiv pentru persoanele vaccinate anti-COVID-19, pe fondul criticilor intense faţă de abordarea Guvernului Alexander Schallenberg, care a impus restricţii doar pentru nevaccinaţi.

Deciziile privind carantina generală vor intra în vigoare începând de luni în regiunile austriece Salzburg şi Oberösterreich, conform site-ului Salzburg24.at.

„Nu vedem nicio alternativă la impunerea carantinei generale începând de luni. Sunt afectate toate activităţile. Nu a fost o decizie uşoară, dar nu avem altă opţiune, ţinând cont de creşterea dramatică a numărului de infecţii şi de numărul mare de pacienţi din spitale”, a declarat guvernatorul regiunii Salzburg, Wilfried Haslauer.

Atunci când a fost aprobată vaccinarea anticoronavirus anul trecut, nu ne aşteptam să mai ajungem într-o astfel de situaţie. Dar, dat fiind că avem 40% dintre locuitori nevaccinaţi, este improbabil să putem aduce pandemia sub control fără măsuri dure şi să evităm aglomerarea spitatelor. Carantina generală este doar pe termen scurt, dar este necesară. Pe termen lung, putem depăşi pandemia doar prin rate mari de vaccinare”, a subliniat guvernatorul regiunii Salzburg.

Începând de luni, locuitorii celor două regiuni austriece vor putea ieşi din case doar pentru asigurarea nevoilor esenţiale, pentru a merge la serviciu şi pentru plimbări scurte în apropierea locuinţelor. Şcolile şi grădiniţele vor fi închise. Autorităţile speră că restricţiile vor putea fi relaxate înaintea Crăciunului.

Hans Peter Doskozil, guvernatorul regiunii austriece Burgenland, a semnalat că ar putea lua o decizie similară, cerând Guvernului federal să impună carantină în toate regiunile. „Abordarea oarbă a Guvernului federal trebuie să se încheie. Oamenii au nevoie de încredere, de planuri clare şi de perspective pentru revenirea la normalitate”, a declarat Doskozil, citat de publicaţia Kronen Zeitung.

„Cetăţenii Austriei sunt uniţi. De aceea, avem o rată mare de vaccinare în Austria. Dar nu este nicio regiune precum o insulă, suntem toţi Austria”, a subliniat el.

The post Două regiuni impun carantină generală, inclusiv pentru persoanele vaccinate appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 13 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *