Flux-stiri

Elevii cer testare gratuită și săptămânală pentru cei nevaccinați

Elevii cer testare gratuită și săptămânală pentru cei nevaccinațiElevii cer testare gratuită și săptămânală pentru cei nevaccinați

  • Elevii cer testarea gratuită, săptămânală, a tuturor elevilor şi profesorilor nevaccinaţi.
  • Ei doresc ca şcolile să rămânp deschise în format fizic până la carantinarea localităţii.
  • Consiliului Naţional al Elevilor: „Avem nevoie de predictibilitate şi măsuri concrete pentru o educaţie de calitate în vreme de pandemie”.

Consiliul Naţional al Elevilor susţine menţinerea şcolilor deschise pentru cât mai multă vreme, în condiţii de siguranţă şi protecţie sanitară.

„De aceea, este absolut necesar ca, în cazul în care ordinul comun al Ministerului Educaţiei şi al Ministerului Sănătăţii va fi modificat în sensul eliminării pragului de 6 infectări la mia de locuitori, autorităţile centrale şi locale să asigure un set de măsuri de protecţie pentru elevi şi profesori. Totodată, este necesar ca legislaţia să prevadă faptul că şcolile rămân deschise în format fizic până la carantinarea localităţii, având în vedere că, în aceste situaţii, riscul de răspândire comunitară a virusului este considerabil mai mare”, arată Consiliul Naţional al Elevilor într-un comunicat.

În acest sens, Consiliul Naţional al Elevilor cere ca, după depăşirea ratei de 6 infectări la mia de locuitori, să se asigure testarea gratuită, săptămânală, în unităţile de învăţământ, a tuturor elevilor şi cadrelor didactice neimunizate împotriva COVID-19, dar şi să se asigure posibilitatea ca elevii şi profesorii vaccinaţi să se testeze, în orice moment, la cerere.

De asemenea, ei cer ca Ministerul Sănătăţii să clarifice situaţia testelor noninvazive şi dacă acestea vor putea fi utilizate în unităţile de învăţământ, având în vedere că, în urmă cu un an, experţii în epidemiologie declarau că acestea nu sunt teste omologate, ci trebuie dublate de teste antigen sau RT-PCR.

„Auzim tot mai des că şcoala trebuie să se deschidă prima şi să se închidă ultima. Cu siguranţă că toţi ne dorim să ne întoarcem la normalitatea de acum doi ani, însă autorităţile au datoria de a crea un spaţiu propice desfăşurării cursurilor, un spaţiu în care sănătatea elevilor şi a cadrelor didactice să nu fie puse în pericol. Avem nevoie de predictibilitate şi măsuri concrete pentru o educaţie de calitate în vreme de pandemie”, a declarat Silviu Morcan, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

The post Elevii cer testare gratuită și săptămânală pentru cei nevaccinați appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 15 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *