„Sunt convins că blocajele vor putea fi ridicate până la data de 17 iunie”, când este programată următoarea reuniune a miniştrilor europeni ai Finanţelor, a declarat marţi Bruno Le Maire înainte unei reuniuni cu omologii săi din UE care va avea loc la Bruxelles.
Subiectul impozitului minim pentru companiile multinaţionale este una din priorităţile preşedinţiei franceze a Consiliului Uniunii Europene, preşedinţie care se încheie la finele lunii iunie.
Este nevoie de votul unanim al celor 27 de state membre pentru a valida proiectul de directivă pregătit de Comisia Europeană.
Franţa vrea ca Uniunea Europeană să fie prima entitate juridică ce va transpune în legislaţie un proiect istoric aprobat anul trecut de 140 de ţări, printre care şi Polonia, sub egida OECD, după cinci ani de dezbateri.
Intrare în vigoare, în Europa, a acestui impozit minim pentru multinaţionale este prevăzută pentru data de 31 decembrie 2023. Dacă iniţial era programat să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2023, data a trebuit să fie amânată pentru a satisface anumite ţări care au cerut mai mult timp.
Autorităţile de la Varşovia şi-au reiterat, la începutul lunii aprilie, opoziţia faţă de acest impozit, iar subiectul urma să revină marţi pe masa discuţiilor miniştrilor europeni ai Finanţelor. Până la urmă însă subiectul a fost retras de pe ordinea de zi, din lipsa progreselor.
Separat, secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, Mathias Cormann, s-a declarat marţi „destul de optimist”, că acordul istoric cu privire la impozitul minim pentru multinaţionale va fi aprobat de ţările membre ale UE, chiar dacă implementarea ar putea să fie amânată până în 2024.
Prezent la Forumul de la Davos, Mathias Cormann le-a spus participanţilor că este în interesul SUA să se alăture acordului convenit anul trecut de aproape 140 de ţări pentru a introduce un impozit minim de 15% pentru profiturile multinaţionalelor.
„Sunt destul de optimist că Executivul comunitar va prezenta directiva de implementare a acordului”, a spus Mathias Cormann.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
