Anchete Editoriale leontiuc Română

Învățamântul universitar online din România, făcut prin metode nelegale împotriva drepturilor studentului

Înainte de a dezbate subiectul acestui articol, fac precizarea legată de subiect că pe de o parte sunt student și eu, dar sunt licențiat ca programator web având expertiza necesară de a exprima o opinie pertinentă și bine întemeiată. aprecizez că Ministerul Educației este condus de doamna Anisie, cea care este autoritate asupra metodologiilor procedurale prin acte normative sau administrative.

Preliminar atingerii subiectului și exprimării opiniei referitoare la culpe și răspunderi, arătăm că în România respectarea drepturilor și legilor este obligatorie, așa cum prevede chiar de la început Constituția. Legea nr. 363/2018 privind prelucrarea datelor cu caracter personal nu este facultativă ci obligatorie. Pe lângă incriminări contravenționale această lege prevede și obligații exprese în serviciu pentru cei care gestionează datele cu caracter personal. Arătăm în conformitatea acestei legi dar și a întregului cadru al legislației contractelor și convențiilor că atunci când o persoană încredințează acceptul prelucrării datelor cu caracter personal, acest acord limitează prelucrarea doar pe serverul și baza de date aparținând unității parte a convenției. Sub nici o formă datele cu caracter personal, limite de corespondență, nu se pot extinde pe baze de date private. Numai că universitățile din România nu au înțeles această realitate juridică. Paradoxal nici facultățile de drept, preferândi-se ascultarea ordinelor ministrului Monica Anisie de a fi sfidate aceste obligații exprese în serviciu.

Ce s-a întâmplat de fapt? Toți elevii și studenții s-au trezit că au conturi Google realizate de unitățile de învățământ mai înainte ca aceștia să-și fi dat acordul. Oricum acordul dat este unul abuziv căci nu există posibilitate alternativă. Mai mult în cazul universităților informațiile conturilor nu au fost transmise de secretariatele facultăților, punându-se vina în seama studenților că aceștia nu le-ar fi cerut. Legislația prevede că odată folosite datele persoanei cu caracter personal, persoana trebuie anunțată. Am trăit experiența de student în pandemie. Eu am absolvit și alte discipline universitare și calificări de IT sau proiectare ori drept administrativ. Nu mă întâlnesc acum cu studii superioare. La începutul anului universitar, mi-am plătit și eu studiile. La punctul de informare am completat formulare unde am specificat care este adresa mea de email, iar doamna de la Universitate mi-a spus că procedurile ulterioare sunt exclusiv online și că voi primi pe email tot ce am nevoie. Nu mi-a precizat un lucru, că eu de fapt am o adresă de email făcută de anul trecut de universitate. Nu am împuternicit în nici un fel universitatea să creeze pe Google o altă adresă a mea de email la care să aibe acces echipa tehnică. Și sun repetat la secretariat și mi se spune că am primit sau voi primi pe email. Și în noiembrie mi se oferă un link de logare și tot încerc cu adresa mea de email și nu merge.

Repet emailul la secretariat și în cele din urmă primesc „informații credențiale” și mă loghez pe o platformă Moodle necertificată, platformă pe care și eu o folosesc pe unul siteurile mele. Și observ că la un seminar un test e dat și rog profesorul să repete că eu nu am avut posibilitatea, accesul la platformă. Iată răspunsul (am cenzurat numele disciplinelor și universitatea)

S-a precizat, spune profesorul, de la început pe facebook și pe e-learning. Adică pe o platformă la care eu nu aveam acces căci nelegal nu mi s-au comunicat datele mele despre care eu nu aveam habar că există, nu există nici o împuternicire/convenție din partea mea/contract de studii care să reglementeze așa ceva, iar pe facebook nu înțeleg cum se poate face învățământ.

Unde este nelegalitatea?

Lipsa de comunicare a unei stări de fapt neprevăzută în contractul de studii care presupune prelucrarea datelor cu caracter personal în mediul Google, comunicare pe care legea dispune că se realizează, nu la cererea celui interesat ci din oficiu (cu acordul celui interesat se procesează datele în bazele de date Google nu altfel) constituie încălcarea unor obligații în serviciu expres prevăzute de 5 legi cumulativ și similar, adică s-a comis un abuz în servicu vădit. Pe de altă parte platforma moodle conectată la cont Google nu este funcționalăp cu plugin de alerte când se actualizează un curs.

De aici și conduita intransigentă, neînduplecabilă, de neclintit deși unitatea se află în nelegalitate prin procedură. Da adresa nouă de email apare ca fiind a serverului universității, de fapt este prelucrată în mediul Google, iar condiționarea corespondenței cu o adresă la care are acces echipa tehnică este o altă infracțiune și anume abuz în serviu cumulativ cu violarea secretului corespondenței.

Este un exemplu concret, o situație cu care personal m-am confruntat, dar ea este la nivelul întregului minister, în care Monica Anisie a incitat la asemenea abuzuri în masă. Dreptul studentului de a fi informat, dreptul la negocierea contractului fiind practic amputat de voința infracțională a unui ministru care propune lecții la televizor pentru cei care nu au curent.

Da ! învățământul online este soluția în pandemie, dar scopul nu scuză mijloacele. Nu prin infracțiune ! Crearea de cont Google cu numele meu fără să mi se ceară acordul este o infracțiune, mai ales când nu mi s-au comunicat datele ci abia după ce eu le-am cerut când am aflat despre existența acestei stări. Câți studenți sunt victimele acestor infracțiuni și nu realizează ce li se întâmplă.

Solicit un punct de vedere al Parchetului de pe lângă ICCJ, să vedem și noi dacă este normal ca o unitate să creeze conturi online fără să transită măcar existența acestora celui vizat decât doar dacă acesta cere astfel de informații. Este normal ca o unitate de stat să oblige socializarea pe platforme unde se afișează reclame? Nu cumva este încălcarea unor interdicții exprese privind favorizarea unor unități private? Are dreptul o unitate de stat la Affiliate Marketing?

Eu unul nu am putut avea acces la test, dar câți trec pe aici și nu sunt vocali? Câți sunt victime chiar a celor care ar trebui să ne învețe respectul față de lege și care tratează legea doar prin propriul filtru apreciativ? Învățământul online se face prin improvizații, prin baze de date manipulabile, prin metode nelegale și lucrul acesta trebuie să înceteze.

Lipsa de comunicare a informațiilor, trebuie să înceteze. Studentul trebuie informat sub toate aspectele și drepturile sale, el nu este obligat să știe ex officio, el ca cetățean are dreptul la a fi informat și chiar ghidat în a utiliza platforma așa zisă online. Nu există nici un calendar funcțional în aceste pălatforme în care elevul sau studentul să fie informat când are loc testul ci totul se anunță pe facebook. Este normal? Nu cred. Sigur este convingerea mea dar aștept cu interes și opinia procurorilor, pentru că eu am încercat să obțin amiabil posibilitatea legitimă la care mi s-a răspuns intransigent că nu. Aș vrea să știu dacă doamna Anisie are somn când atâția elevi și studenți sunt viciați în drepturile lor prin asemenea practici la care dânsa este un instigator.

Leontiuc Marius – senior editor

(Visited 28 times, 1 visits today)

Hits: 48

Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - admis la studii de licenta in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, prezbiter in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code






Clipul săptămânii






Comentarii recente

Etichete