„Efectele imediate asupra securităţii noastre în legătură cu războiul din Ucraina au fost identificate şi sunt vizibile prin creşterea impresionantă a prezenţei flotei ruse în Marea Mediterana şi în Marea Neagră”, a afirmat şeful Statului Major al marinei italiene, amiralul Enrico Credendino, citat de agenţiile de presă AGI şi ANSA.
„Un asemenea nivel” al prezenţei navelor ruse „nu a mai fost observat nici măcar în timpul Războiului Rece”, a subliniat el în Comisia de Apărare a Camerei Deputaţilor.
„Numărul crescut al navelor ruse nu este o ameninţare directă la adresa teritoriului naţional, dar amplifică tensiunea, iar ruşii au o atitudine agresivă. Există riscul unui posibil incident, iar dacă s-ar întâmpla asta, nu ştim cum s-ar putea încheia”, a adăugat ofiţerul.
Potrivit amiralului italian, flota rusă a trecut „de la o navă mică de sprijin care era prezentă în (portul sirian) Tartus” la „14 nave şi trei submarine care erau prezente în Mediterana până acum câteva săptămâni”.
„Mediterana este o zonă de turbulenţe, cu o competiţie continuă între statele riverane pentru acces la resurse economice şi activităţi ilegale, de la contrabandă la trafic de persoane. Prin urmare, ea trebuie monitorizată constant”, a concluzionat amiralul Credendino.
Mediterana este o zonă strategică pentru Europa şi NATO. 54% din aprovizionarea energetică a Uniunii Europene şi 30% din comerţul mondial trec prin această zonă.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
