Economice

Italia e gata să impună noi sancţiuni Rusiei, inclusiv unele care să-i vizeze pe oligarhi – Draghi

„Am propus în special măsuri ţintite împotriva oligarhilor. Ideea este de a crea un registru public internaţional al celor cu averi de peste 10 milioane de euro”, a spus Draghi.

Premierul italian a mai subliniat că este vital ca Europa să nu permită victoria agresiunii ruse şi a cerut parlamentului de la Roma să aprobe planurile guvernului de a trimite arme în Ucraina pentru a se apăra, un vot în această chestiune fiind aşteptat în cursul zilei de marţi, scrie Agerpres.

Un set de sancţiuni adoptate de UE împotriva Băncii Centrale a Rusiei au intrat în vigoare luni la primele ore. De asemenea, Uniunea Europeană a sancţionat cel puţin 26 de personalităţi cu îngheţarea activelor şi interdicţii de călătorie, din cauza sprijinului lor pentru războiul purtat de Moscova împotriva Ucrainei.

Între cei sancţionaţi se numără deja şi şase oligarhi, dintre care doi, Mihail Fridman şi Piotr Aven, afirmă, într-un mesaj reluat marţi de Reuters, că vor contesta „viguros prin toate mijloacele disponibile bazele false şi neîntemeiate” ale sancţiunilor impuse de UE Rusiei, pentru a „opri daunele nemeritate şi nenecesare produse traiului şi prosperităţii numeroşilor lor angajaţi, clienţi, parteneri, acţionari şi afacerilor pe care le-au construit împreună cu partenerii lor în ultimii 25 de ani”.

Piotr Aven – director al băncii comerciale Alpha Bank şi membru în consiliul de administraţie al grupului de investiţii LetterOne – susţine că nu este adevărat că este „prieten personal” cu CEO-ul Rosneft Igor Sechin. La rându-i, Mihail Fridman – născut în Ucraina şi având şi cetăţenia israeliană, cofondator al Alpha Bank şi LetterOne – afirmă că nu este adevărat că a „cultivat legături puternice” cu administraţia lui Vladimir Putin.

Amândoi neagă că ar fi „emisari neoficiali ai guvernului rus”, denunţând „produsul unor fantezii istorice şi teorii ale conspiraţiei visate de indivizi cu propriile agende”, mai consemnează Reuters.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 19 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *