Flux-stiri

ONU a votat o rezoluție pentru Gaza. Care sunt șansele ca acordul să fie aprobat

  • Consiliul de Securitate al ONU a votat pentru prima dată o rezoluție pentru Gaza.
  • ONU cere încetarea imediată a focului în Gaza.
  • 14 state au votat rezoluția SUA de încetare a focului, Rusia s-a abținut.

Pentru prima dată de când a început războiul sângeros din Gaza, în urmă cu mai bine de opt luni, Consiliul de Securitate al ONU a aprobat o rezoluție care cere încetarea imediată a focului. 14 state au votat rezoluția ce susține propunerea Statelor Unite de încetare a focului, în timp ce Rusia s-a abținut.

Israelul a fost de acord, dar Hamas întârzie un răspuns. Ce șanse sunt să-l aprobe acum?

În urma acestei adoptări a rezoluției sunt foarte multe întrebări cu privire la punerea sa în aplicare. Hamas a declarat că organizația teroristă este dispusă să se angajeze în negocieri indirecte. La fel s-a întâmplat și luna trecută când Hamas a schimbat posibilul acord”.

Între timp, Netanyahu este acuzat că nu face toate eforturile pentru eliberarea ostaticilor și pentru încetarea imediată a focului.

The post ONU a votat o rezoluție pentru Gaza. Care sunt șansele ca acordul să fie aprobat appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews

Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Jipa Florin


Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 3 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code