Economice

Patru persoane au fost rănite în urma unui atac cu arme de foc în Washington. Atentatorul s-a sinucis

Patru persoane, între care o fetiţă de 12 ani, au fost răniţi vineri după-amiază de focuri de armă în cartierul Connecticut Avenue-Van ness, în nord-vestul capitalei americane, unde se află numeroase ambasade şi şcoli.

Trei răniţi, transportaţi la spital, se află într-o stare stabilă. Cea de a patra victimă, în vârstă de circa 60 de ani, a primit îngrijiri la faţa locului.

„Suspectul despre care credem că este responsabil pentru atac a murit”, a declarat şeful poliţiei din Washington, Robert Contee, vineri seară, în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit lui, individul s-a sinucis când poliţia a descins în apartamentul său, aflat la etajul al cincilea al unui imobil, în care anchetatorii au găsit un „dispozitiv pentru un lunetist cu un trepied”, cel puţin şase arme de foc – între care puşti asalt şi cu lunetă – şi „foarte multe elemente de muniţie”.

Mobilul atacatorului rămâne necunoscut, dar „evident intenţia sa era de a ucide şi de a răni membri ai comunităţii noastre”, a adăugat şeful poliţiei.

Un video care a circulat pe reţelele sociale, care pare a fi filmat din perspectiva atacatorului, arată oameni fugind să se pună la adăpost sub tirul unor arme automate. „Pare să fie autentic”, a spus Robert Contee, precizând totuşi că înregistrarea trebuie expertizată şi că nu ştie exact când a fost filmată.

După ce a primit apeluri în jurul orei locale 15.20 (19.20 GMT), numeroase forţe de ordine, echipate cu puşti şi scuturi antiglonţ, au izolat zona, în care se aflau mai multe şcoli şi o universitate.

Faptele s-au petrecut într-un cartier din nord-vestul capitalei, de obicei liniştit şi cu locuitori mai degrabă înstăriţi. Numeroşi locuitori au evacuat în viteză zona unde s-au auzit numeroase detonări, potrivit înregistrărilor postate pe reţelele sociale.

În aceeaşi după-amiază, poliţia din Washington a anunţat alte două atacuri armate în alte cartiere ale capitalei. Nu mai puţin de 226 de crime au fost înregistrate în oraş în 2021, o cifră în creştere cu 14% faţă de 2020.

„Suntem hotărâţi să-i ajutăm pe locuitori să stopeze violenţa cu arme de foc”, a spus în faţa presei primarul democrat al capitalei americane, Muriel Bowser. „Accesul facil la arme de foc trebuie să înceteze”, a adăugat ea.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 8 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *