stiinta

Peste un kilogram de cuie şi şuruburi, descoperite în stomacul unui bărbat

Medicii din Lituania au scos peste un kilogram de cuie şi şuruburi din stomacul unui bărbat care a început să înghită obiecte metalice după ce a renunţat la alcool. Pacientul a fost internat la spitalul din oraşul Klaipeda cu dureri abdominale severe.

Bărbatul a început să înghită obiecte metalice, unele măsurând 10 cm lungime, după ce a renunţat la alcool, spune un oficial al spitalului. Pacientul a fost internat la spitalul din oraşul Klaipeda cu dureri abdominale severe.

O radiografie abdominală a scos la iveală bucăţi de metal, unele măsurând chiar şi 10 cm, potrivit The Guardian.

„Nu am mai văzut niciodată aşa ceva”

„În timpul operaţiei de trei ore, cu control cu raze X, au fost îndepărtate toate corpurile străine, chiar şi cele mai mici, din stomacul pacientului„, a declarat chirurgul Sarunas Dailidenas.

Spitalul a pus la dispoziţia presei locale o fotografie cu o tavă chirurgicală plină de cuie şi şuruburi.

„Nu am mai văzut niciodată aşa ceva”, a declarat Algirdas Slepavicius, chirurgul şef al Spitalului din Klaipeda.

Medicul a precizat că bărbatul a început să înghită obiectele metalice în ultima lună, după ce a încetat să mai bea. Pacientul se află într-o stare stabilă în urma operaţiei, a adăugat el.

Articolul Peste un kilogram de cuie şi şuruburi, descoperite în stomacul unui bărbat apare prima dată în Descopera.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 15 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *